O nouă ediție a Programului MOL de promovare a talentelor / Tinerii talentați și cu rezultate bune pot solicita finanțare de maximum 10.000 de lei

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au dat startul înscrierilor pentru cea de-a 18-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor, dedicat tinerilor sportivi și artiști.

Tinerii talentați se pot înscrie în concursul de proiecte până pe data de 15 iunie inclusiv și pot obține sprijin financiar pentru a-și achiziționa materiale, echipament sportiv, instrumente muzicale sau pentru a susține cheltuielile de deplasare la concursuri, festivaluri sau în cantonamente.

Programul MOL de promovare a talentelor este unul de referință pentru MOL România și a fost derulat anual, încă din 2006.

În total, în această perioadă, a fost investit un buget de peste șase milioane de lei în susținerea a 3.340 de tineri talentați. Aceștia au folosit bugetul pe care l-au primit pentru acțiunile menite să îi ajute să progreseze în cariera artistică sau sportivă. 

Din București, în cadrul edițiilor precedente, 606 de tineri au obținut finanțare în valoare totală de 1.376.300 lei.

Sunt eligibili sportivii și artiștii cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, iar cei interesați pot depune proiectele online pe site-ul Fundației Pentru Comunitate până pe data de 15 iunie 2023 inclusiv.

Pot fi înscrise atât proiecte individuale, cât și pentru echipe sportive sau ansambluri artistice. Solicitările de finanțare trebuie să conțină descrierea rezultatelor solicitanților, recomandările profesorilor și antrenorilor pregătitori, o listă cu obiectivele de viitor și bugetul necesar pentru realizarea acestora. Fondul total de sponsorizare alocat ediției 2023 este de 560.000 de lei. Tinerii de peste 18 ani, care au obținut finanțare în anii anteriori, sunt invitați să se înscrie într-o categorie specială, destinată lor. 

„Le recomandăm tinerilor să înceapă cât mai repede procedura de înscriere, care este simplă, și să aloce timp suficient și pentru documentele opționale, care pot constitui avantaj. Atât realizările din ultimii doi ani, cât și scopul pe care doresc să-l atingă în perioada următoare, pentru care solicită finanțarea, trebuie explicate foarte clar. Cei interesați găsesc toate informațiile necesare înscrierii pe website-ul Fundației și ne pot contacta pe tot parcursul perioadei de înscriere, inclusiv în grupul de Facebook al Programului, unde pot împărtăși și experiența,” a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate. 

În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor un solicitant poate să obțină finanțare în valoare de cel mult 10.000 de lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, și corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite.

Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Președintele juriului la secțiunea „Sport” este Violeta Beclea-Székely, vicecampioană olimpică și mondială la atletism și doctor în sport, respectiv violonistul Márkos Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, la secțiunea „Artă”.

Din bugetul total disponibil pentru ediția a 18-a, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei sunt dedicați domeniului artelor și 140.000 lei categoriei de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în anii anteriori și au depășit vârsta majoratului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati