O nouă etapă a programului derulat în parteneriat de Junior Achievement şi Romanian-American Foundation se va lansa la începutul anului

Lansat în 2016, programul Universitatea Antreprenorială, derulat în parteneriat cu Romanian-American Foundation, a propus o nouă abordare a antreprenoriatului şi inovaţiei în mediul universitar, implicând în proces 34 de universităţi şi având ca scop transformarea acestora în motoare care aduc progresul în comunitate.

De atunci şi până acum, activităţile din HUB-urile antreprenoriale din universităţi au fost extinse pe baza modelelor Junior Achievement (JA) România, în colaborare cu comunitatea locală de afaceri, iar studenţii participanţi la Incubatorul JA BizzFactory au realizat start-up-uri în diferite industrii şi au avut ocazia să îşi echivaleze perioada de practică obligatorie la facultate.

De asemenea, prin competiţia de mini-granturi pentru proiecte antreprenoriale, ediţia 2020, 15 proiecte din 10 universităţi au beneficiat de finanţare, implicând în activităţile educaţionale derulate peste 100 de profesori, 1.000 de studenţi şi 100 de reprezentanţi voluntari din mediul de afaceri. Universităţile din runda a II-a a competiţiei au fost: Universitatea Politehnica Bucureşti, Universitatea Ovidius Constanţa, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea Dunărea de Jos Galaţi, Universitatea Al. Ioan Cuza Iaşi, Universitatea Tehnică Gh. Asachi Iaşi, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, Universitatea Politehnica Timişoara.

La elaborarea şi implementarea proiectelor au contribuit profesori implicaţi în programul JA Start-Up, fellows ai programului RAF-Fulbright plecaţi într-un schimb de experienţă la Universitatea Rochester, precum şi membri din Asociaţia pentru Educaţie Antreprenorială. Feedback-ul participanţilor ne-a demonstrat utilitatea derulării programului:

„Asociaţia pentru Educaţie Antreprenorială şi Universitatea Politehnica Bucureşti au conlucrat în proiect, studenţii şi profesorii au beneficiat de workshopuri pe teme precum design thinking sau finanţele unei firme, iar tinerii au căpătat informaţii în perioada practicii despre cum să înceapă o afacere, trei dintre ei lansând deja un startup.” – Profesor, Universitatea Politehnica Bucureşti

„Cele două proiecte implementate în doi ani cu finanţarea primită au reuşit să impacteze peste 300 de studenţi, ajutându-i să-şi îmbunătăţească cunoştinţele şi să-şi exerseze abilităţile antreprenoriale, prin componenta inovatoare de dezvoltare personală şi identificare a resurselor ca viitori antreprenori.” – Profesor, Universitatea Ovidius Constanţa

„Programul Sustainable Entrepreneurship Summer School s-a desfăşurat exclusiv online, având în vedere contextul pandemic, şi a constat în 11 întâlniri cu oameni-resursă, profesori, practicieni şi antreprenori care au discutat despre antreprenoriatul sustenabil şi provocările lui.” – Profesor, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi

Urmare a succesului confirmat de rezultatele primelor două ediţii, dar şi a interesului tot mai mare al studenţilor şi profesorilor pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în contextul unei pieţe a muncii tot mai puţin previzibilă, programul Universitatea Antreprenorială va trece într-o a treia etapă, la începutul anului 2021, păstrând cele două direcţii principale, de formare în antreprenoriat prin programul JA Start-Up şi incubatorul BizzFactory şi de susţinere financiară a celor mai bune proiecte de educaţie antreprenorială dezvoltate şi implementate de profesori în universităţi. De asemenea, vor fi adăugate componente noi pentru pregătirea profesorilor şi studenţilor: Future Ready Hackathon, sesiuni online interactive cu speakeri străini cu expertiză în antreprenoriat, inovare şi design thinking, workshop-uri în mediul virtual, toate având la bază un pachet digital de resurse.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati