O noua expozițe tematică: „Vino și ascultă-și inima la Muzeul Victor Babeș”

Muzeul Municipiului București invită vizitatorii, începând cu data de 25 octombrie, ora 10.00, la noua expoziție tematică deschisă la Muzeul Victor Babeș (Str. Andrei Mureșanu, nr. 14A).

Muzeul Victor Babeș, redat publicului în haină muzeală nouă în toamna anului trecut, oferă iubitorilor de provocări o scurtă expoziție temporară de iatroistorie, având ca punct de referință domeniul cardiologiei, care se prezintă publicului pentru prima oară în afara unui spital de specialitate. Titlul noului proiect expozițional: „Vino și ascultă-ți inima la Muzeul Victor Babeș!”

Noul proiect de istoria medicinei românești a fost realizat cu sprijinul medicului cardiolog Radu Ciudin, Șef Secție Cardiologie la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu” – Fundeni. Prin amabilitatea domniei sale, cardiologia pătrunde, în premieră, în zona muzeală. Vizitatorii vor putea vedea aparatură medicală folosită în sprijinul inimilor noastre. Dar, foarte important, noua expoziție are și o zonă interactivă, dedicată prevenției, unde inima poate fi ascultată cu toate variațiile ei de suferință (stres, atac de panică, insuficiență respiratorie etc.).

Oaspeții muzeului sunt invitați să ridice receptorul telefonului care așteaptă în expunere și se vor întâlni cu propria lor inimă. Lecția de ascultare va dezvălui limbajul ei, tăinuit întreaga viață pentru cei mai mulți dintre noi. Vocea care oferă explicații despre bătăile inimii a fost digitizată după un vechi disc de vinil, denumit „Ascultația cordului”, și aparține Acad. Prof. Dr. C.C. Iliescu (1892-1978). În atmosfera caldă și primitoare a Muzeului Victor Babeș va putea fi vizionat și un film de istoria cardiologiei. Expoziția este completată cu cele mai noi descoperiri arheologice din cartierul Udricani unde, în ultimii doi ani, au fost descoperite ruinele unei foste farmacii de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Este o excelentă ocazie pentru ca bucureștenii să vadă cu ochii lor cum arată un stimulator cardiac din anii ’80, sonde ventriculare și atriale, defribilatoare, pacemaker sau oscilometru, diferite ustensile medicale precum forceps, pelvimetru, aminoscop și chiar un stetoscop pentru ascultarea cordului, din lemn, de la sfârșitul secolului XIX. O premieră este digitizarea primului tratat complet de bacteriologie din lume, scris de Victor Babeș împreună cu savantul André-Victor Cornil. Muzeul pune la dispoziție posibilitatea de consultare a Tratatului de bacteriologie – «Les bacteries et leur role dans l’etiologie, l’anatomie et l’histologie patologique des maladies infectieuses». Prin atingerea ecranului tactil se pot citi, filă cu filă, rezultatele descoperirilor lui Victor Babeș, publicate în anul 1885. 

Alături de obiecte din colecția dr. Radu Ciudin, la această atmosferă generală dedicată inimii noastre contribuie obiecte din Colecția Muzeului de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, Colecția Știință și Tehnică Gheorghe Marinescu și Colecția Prof. Dr. Victor Babeș. Nu lipsesc portretele unor medici iluștri din patrimoniul Colecției Artă Plastică a Muzeului Municipiului București.

Expoziția cu îndemnul „Vino și ascultă-ți inima la Muzeul Victor Babeș!” va rămâne deschisă până pe data de 30 mai 2020.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati