Hotărârea iniţiată de primarul General, Gabriela Firea, pentru modificarea proiectului Newborn – Oncofertilitate a primit, vineri, votul consilierilor generali.
- „Am iniţiat în anul 2018 proiectul „Newborn – Oncofertilitate”, preluat din lista celor primite în Campania „Propune pentru Bucureşti”.
Cu un buget multianual de aprox. 190.000 de euro, proiectul este derulat prin Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr.Panait Sîrbu”, şi are ca scop acordarea de sprijin financiar pentru prezervarea fertilităţii, celor care urmează să înceapă tratamentele oncologice.
Ablakim Turkes, director medical ASSMB: „Proiectul HCGMB de astăzi aduce o modificare: includem o nouă procedură în categoria celor decontate, pe lângă prelevarea, crioconservarea şi congelarea materialului genetic. Noua procedură decontată, aplicabilă doamnelor care beneficiază de proiect, este stimularea ovariană, pentru că specialiştii ne-au semnalat că sunt cazuri în care este necesară şi această etapă, pentru a creşte cât mai mult şansele celor afectaţi de a deveni părinţi”, a spus Firea.
Proiectul „Oncofertilitatea” vine în ajutorul persoanele diagnosticate cu cancer și care vor să aibă copii chiar şi după tratamentele oncologice, tratamente care pot avea ca reacţie adversă – temporară sau permanentă – infertilitatea.