O pacientă cu anevrism cerebral, adusă la Spitalul Univeristar cu un elicopter SMURD

O pacientă cu anevrism cerebral a fost adusă, astăzi, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti fiind transportată de la Constanţa cu un elicopter SMURD. După aterizarea elicopterului pe heliport, pacienta a fost preluată de personalul Unităţii de Primiri Urgenţe al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, iar apoi a fost internată pe secţia de neurochirurgie.

Pacienta, în vârstă de 40 de ani, este în stare stabilă şi va fi reevaluată clinic şi imagistic cu angioCT pentru a se stabili cu exactitate nevoia şi soluţia terapeutică optimă. În măsura în care patologia permite, în perioada imediat următoare se va interveni prin tehnici de radiologie intervenţională în vederea excluderii anevrismului.

Heliportul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti a devenit funcţional la începutul lunii decembrie. Lucrările de construcţie la cel mai modern heliport medical în terasă din România au început în luna aprilie a acestui an.

S-a redeschis Blocul Operator Central de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati