O pârtie artificială pentru copii va fi deschisă în Parcul Tineretului din Bucureşti

Copiii din Bucureşti vor avea posibilitatea să schieze în 18 noiembrie, pe o pârtie artificială, amenajată în Parcul Tineretului, unde vor avea la dispoziţie, gratuit, echipamente de schi şi snowboard şi instructori specializaţi, în cadrul evenimentului „Ski in the City”, informează un comunicat de presă.

„‘Ski in the City’ este un eveniment la care ne gândim de mult timp, care implică un efort logistic impresionant. Suntem convinşi că sunt mulţi copii care şi-ar dori să încerce să schieze sau să se urce pe placă şi încă n-au avut ocazia, locuind într-o zonă de şes, aşa că aducem muntele şi zăpada la ei ‘în sufragerie’.

Aşteptăm cu drag toţi copiii şi tinerii care vor să încerce senzaţia alunecării pe zăpadă în condiţii de maximă siguranţă. şi, cine ştie, poate mulţi se vor molipsi de acest minunat microb”, spune Dan Gherman, administratorul complexului Păltiniş Arena, notează Agerpres.

Potrivit acestuia, cu zăpada obţinută prin utilizarea patinoarului Allianz-Ţiriac Arena Ice Rink, în Parcul Tineretului, în apropierea intrării principale, va fi amenajată o pârtie de schi cu înclinaţie mică, dedicată copiilor între 4 şi 10 ani ce vor să ia primul lor contact cu alunecarea pe zăpadă.

Păltiniş Arena aduce la Bucureşti inclusiv echipamente de schi şi snowboard pentru cei mici, puse la dispoziţie în mod gratuit. Iar cei mici vor fi ghidaţi în primii lor paşi pe zăpadă de instructorii şcolilor de schi şi snowboard din cadrul complexului. Cursurile de iniţiere vor avea o durată de 30 de minute, iar copiii vor fi deserviţi în ordinea prezenţei la faţa locului.

În acelaşi timp, Ski in the City este şi un eveniment dedicat tinerilor practicanţi de sporturi de acţiune, printr-un concurs de sărituri cu aterizare pe o imensă pernă gonflabilă şi de alunecare pe ţeavă cu schiuri şi snowboard.

Organizatorii evenimentului sunt Direcţia de Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti şi Asociaţia Club Sportiv Arena Lifestyle.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati