O petrecere dintr-un club privat din București la care participau 64 de persoane, întreruptă de polițiști

Poliţiştii au sancţionat, sâmbătă noaptea, 64 de persoane care participau la o petrecere într-un club privat din Sectorul 1 al Capitalei, precum şi pe administratorul clubului, cu amenzi care se ridică la suma de 79.000 de lei, scrie agenția de presă Agerpres.

Poliţia Capitalei a fost sesizată, în jurul orei 00,05, prin apel la 112, cu privire la faptul că într-un club din Sectorul 1 se desfăşoară o petrecere privată la care participă mai multe persoane. La faţa locului au sosit poliţişti de la secţiile 1, 3 şi 4 care au legitimat şi sancţionat contravenţional 64 de persoane, valoarea totală a amenzilor fiind de 64.000 de lei. De asemenea, administratorul clubului a fost sancţionat cu amendă în valoare de 15.000 de lei, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, transmis duminică AGERPRES.

O altă petrecere a fost întreruptă de poliţiştii bucureşteni, sâmbătă, în jurul orei 15,30.

Poliţiştii Secţiei 19 au descoperit la o adresă din Sectorul 5 că are loc aniversarea unui bărbat unde sunt invitate mai multe persoane.

Au fost legitimate 23 de persoane, care ulterior au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 36.000 lei, arată sursa citată.

Toate sancţiunile au fost aplicate pentru încălcarea legislaţiei privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati