O școală din Mogoșoaia a obținut un grant de peste 750.000 de lei prin PNRR

Școala gimnazială Nr 1 din Mogoșoaia a obținut un grant în valoare de 756.782 de lei în cadrul Proiectul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), un proiect finanțat prin componenta C15 – Educație a PNRR. 

Suma nerambursabilă primită în cadrul acestui program va fi folosită pentru prevenirea abandonului școlar al copiilor aflați în ciclul gimnazial din comuna Mogoșoaia. Proiectul se va desfășura pe o perioadă de trei ani.

„În urma implementării activităților din cadrul proiectului, ne așteptăm la o creștere a motivației pentru învățare, la o îmbunătățire a rezultatelor școlare curente și la o creștere a promovabilității examenului de evaluare națională. 

Diminuarea procentului elevilor cu medii scăzute la purtare, reducerea cazurilor de bullying și atitudinea pozitivă față de școală, sunt de asemenea, de așteptat, pe termen mediu și lung. Nu în ultimul rând, preconizăm o dezvoltare a abilităților sociale și de comunicare, precum si stimularea interesului față de activitățile culturale, artistice, sportive și de voluntariat.

În privința impactului asupra personalului didactic și auxiliar din școală, așteptările noastre se leagă de îmbunătățirea competențelor pedagogice, digitale și socio-emoționale, precum și de lărgirea orizontului profesional prin dezvoltarea unor noi deprinderi. Impactul asupra părinților se va reflecta printr-o implicare mai accentuată a acestora în raport cu școala, cât și în relația emoțională cu proprii copii. Prin activitățile realizate elevii își vor dezvolta sentimentul de apartenență la comunitate”, a transmis Primăria Mogoșoaia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati