O șoferiță în vârstă de 45 de ani, care a încercat să fugă de un control al Poliţiei în Sectorul 1, a fost blocată în trafic şi scoasă cu forţa din maşină. Ea a fost dusă la Institutul de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice.
Reprezentanţii Brigăzii Rutiere au transmis că vineri, în jurul orei 22:30, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza Sectorului 1, au observat o conducătoare auto care, în timp ce se deplasa cu autovehiculul, a săvârşit mai multe abateri la regimul rutier, relatează News.ro, citată de digi24.ro.
„Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii rutieri i-au indicat modul corespunzător de deplasare pe drumurile publice şi i-au solicitat acesteia să se legitimeze.
Conducătoarea autoturismului nu s-a conformat indicaţiilor şi solicitărilor poliţiştilor, adoptând o atitudine sfidătoare faţă de aceştia şi a încercat să se sustragă controlului prin părăsirea locului în care fusese interceptată”, au transmis reprezentanţii Brigăzii Rutiere. Poliţiştii au fost nevoiţi să o scoată cu forţa pe femeie din maşină.
„Ca urmare a acţiunilor conducătoarei auto în cauză, poliţiştii au procedat la blocarea autovehiculului condus de aceasta, extragerea forţată a acesteia din vehicul şi conducerea ei la sediul subunităţii în vederea îndeplinirii procedurii de identificare şi sancţionare. Conducătoarea auto a fost identificată în persoana unei femei în vârstă de 45 de ani, iar în momentul în care i-a fost solicitat să se supună testării privind consumul de alcool şi substanţe psihoactive aceasta a refuzat, devenind violentă verbal, motiv pentru care a fost imobilizată cu ajutorul mijloacelor din dotare şi condusă la sediul I.N.M.L. în vederea prelevării de mostre biologice”, a menţionat sursa citată.
Conducătoarea auto a fost sancţionată contravenţional pentru abaterile săvârşite la regimul rutier, cu amendă şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile.
„Menţionăm faptul că folosirea forţei şi a mijloacelor din dotare de către poliţişti sunt măsuri poliţieneşti prevăzute în legea de organizare şi funcţionare a Poliţiei Române, iar scopul acestora este de a înfrânge rezistenţa fizică a persoanei care nu se supune solicitărilor legale ale acestora”, au mai precizat reprezentanţii Brigăzii Rutiere.