În județul Ilfov, polițiștii fac cercetări după ce au fost sesizaţi că la o secţie de votare din Tunari a dispărut o ştampilă de vot. Din acest motiv, procesul electoral a fost suspendat timp de o jumătate de oră, potrivit realitatea.net.
Poliţiştii oraşului Otopeni au fost sesizaţi, în jurul orei 10.00, că la secţia de votare numărul 286 din comuna Tunari a fost pierdută o ştampilă de vot, arată IPJ Ilfov.
”În cel mai scurt timp, grupa de cercetare constituită la nivelul Poliţiei Oraşului Otopeni s-a deplasat la faţa locului, pentru efectuarea de activităţi din competenţă în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun.
- De asemenea, precizăm că activitatea electorală a fost suspendată, iar după aproximativ o jumătate de oră a fost reluată”, a transmis sursa citată.