O stație nouă de trenuri în Otopeni devine funcțională de luni

CFR Infrastructură anunţă că deschide, de luni, 25 octombrie, un punct de oprire pentru trenuri în zona de nord a oraşului Otopeni, lângă Capitală.

Construcţia feroviară face parte din proiectul dublarea liniei de cale ferată Mogoşoaia – Baloteşti, finanţat de la bugetul de stat, cu o valoare contractuală de 50,5 milioane lei.

„Începând de luni, 25 octombrie 2021, se deschide un nou punct de oprire feroviar – PO Otopeni Nord – în oraşul Otopeni, în apropiere de DN 1, unde vor staţiona pentru îmbarcare/debarcare, 7 trenuri ale operatorului naţional de transport feroviar CFR Călători, care circulă pe Magistrala 700 Bucureşti – Urziceni, şi retur, iar alte 4 trenuri, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Slobozia Veche, şi retur, vor staţiona pentru îmbarcare/debarcare călători în PO Otopeni Nord, de la 1 noiembrie 2021”, anunţă, vineri după-amiază, CFR.

Conform companiei, cele şapte trenuri ale CFR Călători care vor opri în staţia de la Otopeni sunt: R 7032, R 7036, R 7038, R 7031, R 7033, R 7035 şi R 7037, care circulă în relaţia Bucureşti – Urziceni şi retur.

De la 1 noiembrie, vor opri în această staţie şi garniturile feroviare R 8122, R 8124, R 8121 şi R 8123, operate tot de CFR Călători şi care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Slobozia Veche şi retur.

Prima oprire a unui tren în punctul amenajat la Otopeni Nord va avea loc, luni, când trenul R 7032 (Urziceni – Bucureşti Nord) este programat a opri la ora 05.32, urmând a ajunge în Bucureşti Nord la ora 6.05. În după-amiaza aceleiaşi zile, trenul R 7037 (Bucureşti Nord – Urziceni) va pleca din Bucureşti Nord la ora 19.20, cu oprire în punctul Otopeni Nord, la ora 19.49.

Punctul de oprire Otopeni Nord se află între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti şi este o construcţie nouă, pe două niveluri – parter şi etaj -, care asigură acces direct la cele două peroane, fiecare în lungime de 150 metri şi cu lăţime de 3 metri prin intermediul unui lift, scări rulante, dar şi scări fixe.

„Noua construcţie feroviară PO Otopeni Nord face parte din proiectul Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoaia – Baloteşti (proiect finalizat şi finanţat de la bugetul de stat, cu o valoare contractuală de 50,5 milioane lei)”, precizează CFR.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati