Oana Lasconi a revenit în cursul zilei de miercuri, 8 noiembrie 2023, cu un nou mesaj în care își expune regretul pentru declarațiile făcute sâmbătă, împotriva mamei sale.
La patru zile distanță de la izbucnirea conflictului, Oana Lasconi a ieșit în spațiul public cu o nouă declarație. Aceasta spune, de această dată, că regretă modul în care a reacționat și că nu ar fi fost necesară o astfel de ieșire, în care emoțiile au copleșit-o, potrivit stirileprotv.ro.
„Regret felul în care am făcut declaratia de sâmbătă. Nu ar fi trebuit să mă arunc cu capul înainte și să fac declarații când emoția era la maxim, asta e clar. Regret felul în care am făcut-o, regret momentul în care am făcut-o. Ar fi trebuit să fiu mai diplomată și este o lecție destul de dură pentru mine, dar o lecție pe care vă jur ca am învățat-o.
Acest scandal mi-a demonstrat un lucru clar, și anume că avem foarte, foarte mult de muncă – homofobia nu înseamnă doar ură sau frică, cum am mai văzut pe internet”, susține Oana Lasconi pe pagina sa de Instagram.