Oana Marciana Özmen: Susțin crearea unui cadru administrativ stabil și asigurarea infrastructurii necesare pentru promovarea culturii române

Deputatul PNL Oana Marciana Özmen afirmă, cu prilejul Zilei Culturii Române, că susține crearea unui cadru administrativ stabil și asigurarea infrastructurii necesare pentru promovarea culturii române. 
”În fiecare an, pe 15 ianuarie, sărbătorim Ziua Culturii Naționale.
Prin alegerea zilei de 15 ianuarie, aducem un omagiu marelui român Mihai Eminescu, o figură marcantă a literaturii române. A fost un apreciat poet, prozator și jurnalist, recunoscut în țara noastră și în întreaga Europă.
Personalitatea și geniul său literar l-au făcut pe criticul literar George Călinescu să afirme: „Opera literară a lui Mihai Eminescu creşte cu toate rădăcinile în cea mai plină tradiţie şi este o exponenţă deplină, cu toate aspectele romantice, ale spiritului autohton”.
Contribuția culturii la consolidarea națiunii a fost esențială. Din postura de parlamentar, susțin crearea unui cadru administrativ stabil și asigurarea infrastructurii necesare pentru promovarea culturii române.
Rămânem recunoscători tuturor celor care și-au asumat misiunea culturală în România!

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati