Oase umane carbonizate au fost găsite într-o mașină incendiată lângă București

Descoperire macabră în apropierea capitalei. Într-o mașină incendiată au fost găsite rămășițe umane carbonizate, scrie digi24.ro.

Pompierii din București au fost cei care au dat alarma. Ei au fost anunțați că pe un câmp din localitatea Măgurele de lângă București arde o mașină. Au mers acolo și au stins incendiul destul de repede. Însă în momentul în care au deschis portbagajul mașinii au văzut că în interior erau fragmente umane.

Este vorba de mai multe oase. I-au anunțat imediat pe polițiști, care au ajuns acolo. Aceștia fac cercetări și trebuie să afle în primul rând cine este persoana care a fost ascunsă în portbagajul mașinii. Aceasta este o misiune extrem de grea, deoarece fragmentele osoase sunt carbonizate. Cu siguranță că vor apela la probe ADN. Ofițerii de poliție trebuie să stabilească cui aparține mașina respectivă. Nu avea numere de înmatriculare.

Polițiștii fac acum verificări, caută proprietarul folosind seria de șasiu a mașinii. Este o chestiune de câteva zeci de minute până când vor afla cine este proprietarul mașinii. Procurorul din Ilfov care se ocupă de caz primește ajutorul specialiștilor criminaliști în cadrul Poliției Române de la Institutul Național de Criminalistică.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati