Obuz din al Doilea Război Mondial, găsit în Sectorul 5

Un obuz din al Doilea Război Mondial a fost găsit în Sectorul 5 al Capitalei, de către angajații primăriei care efectuau lucrări de reamenajare a spațiilor verzi din zona Dumbrava Nouă.
  • În urma lucrărilor demarate de Primăria Sectorului 5 de reamenajare a spațiilor verzi din zona Dumbrava Nouă, angajații instituției au descoperit un proiectil din al Doilea Război Mondial, ce se afla în grădina unui bloc.
În urma descoperirii făcute, au fost anunțate autoritățile locale, dar şi cele cu competențe în domeniu, transmite Primăria Sectorului 5.
  • Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a dispus ca zona să fie balizată, iar la fața locului să se deplaseze echipaje de la Ordine Publică şi Circulație din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 5. Au fost solicitate şi echipaje ale Poliției Naționale. De asemenea, incidentul a fost anunțat şi prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Pană la sosirea echipajelor cu competențe în astfel de situații, echipajele Poliției Locale Sector 5 asigură perimetrul, pentru evitarea unor potențiale incidente.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati