Guvernul a aprobat vineri bugetul CFR Călători, companie care a solicitat creşterea cu 20% a tarifelor pentru bilete de la 1 iulie, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Preţul biletelor CFR va creşte cu 20% din 1 iulie
„Guvernul a aprobat astăzi bugetul CFR Călători. Compania CFR Călători a solicitat creşterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022!
Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preţ. Vorbim de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condiţiile în care preţurile la carburanţi şi energie electrică au crescut constant!”, a scris Grindeanu.
CFR Călători îşi asumă această solicitare necesară pentru investiţii
El a menţionat că demersul aparţine conducerii CFR Călători care îşi asumă această solicitare necesară pentru investiţii şi pentru mentenanţă: ” Voi urmări îndeaproape implementarea proiectelor”.
„Suntem conştienţi de necesitatea unor investiţii continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanţărilor prin PNRR. Voi urmări îndeaproape implementarea proiectelor pentru modernizarea materialului rulant şi pentru achiziţia de material nou”, a mai spus Grindeanu.