Oficial. Școala începe pe 5 septembrie. Vor fi cinci module și cinci vacanțe

0
478
sursa foto: www.primariasector1.ro

Elevii revin în bănci pe 5 septembrie, în anul școlar 2022-2023. Noua structură a anului școlar a fost publicată în Monitorul Oficial. Vor fi cinci module și cinci vacanțe, așa cum a anunțat anterior și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Astfel, nu mai există termenul de semestru, ci „modul”. În loc de trei semestre, elevii vor merge la cursuri în cinci module, separate prin câte o vacanță, scrie Gandul.

Un element de noutate este faptul că în a doua lună de școală, între 22 și 30 octombrie 2022, toți elevii vor avea liber, nu doar cei care sunt înscriși în clasele primare.

In plus, va fi introdusă și „Săptămâna verde”, pe lângă „Școala altfel”. Ambele au loc între 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Fiecare școală decide când le organizează.

Noua structură a anului școlar

  • cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
  • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
  • cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
  • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
  • cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
  • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
  • cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
  • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
  • cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
  • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.