Soluție pentru aglomerația de pe DN1: sens giratoriu suspendat la intrarea în Predeal

Şoferii se enervează numai când aud de Valea Prahovei, ce să mai şi plece la drum. Jumătate din vacanţă o pierd pe DN1. De ani la rând se cere o rezolvare – primim în schimb numai promisiuni şi, pe ici colo, câte o lucrare care nu rezolvă nimic, mai degrabă blochează şi mai rău traficul. Acum, tragem speranţa că noul sens giratoriu care se construieşte la intrarea în Predeal, dinspre Bucureşti, va mai debloca puţin situaţia. Va fi suspendat, ceea ce înseamnă că ar mai fluidiza puţin intrarea şi ieşirea din staţiune. Proiectul a fost scos deja la licitaţie, iar execuţia construcţiei ar urma să dureze aproximativ 2 ani şi jumătate, potrivit observatornews.ro.

Aglomeraţia care se formează în acest punct critic de pe Valea Prahovei, în special la sfârşit de săptămână şi în perioade turistice, este pe cale să devină istorie, spun autorităţile. Sensul giratoriu suspendat care va fi construit aici ar urma să fluidizeze traficul intens din zonă.

Intersecția drumului naţional 73A cu drumul naţional 1 este unul din cele mai aglomerate punctele de pe Valea Prahovei. Statisticile Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov sunt clare: zilnic, pe aici trec nu mai puţin de 20.000 de vehicule.

Sensul giratoriu suspendat va avea o lungime totală de 220 de metri, o rază externă de 35 de metri şi patru rampe de acces pe sens. Proiectul pentru această construcţie a fost scos la licitaţie, iar administratorii rețelei de drumuri așteaptă ofertele constructorilor până pe 12 august.

„În 3 luni de zile sperăm să avem un contract semnat. Implementarea acestui proiect va dura 30 de luni. E un proiect pe care îl aşteptăm de foarte mult timp, va rezolva o problemă de trafic foarte mare”, a transmis Tudor Duţu, director executiv DRDP Braşov.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati