OMS: Fâșia Gaza se confruntă cu o criză „iminentă” de sănătate publică

Fâșia Gaza se confruntă cu o criză „iminentă” de sănătate publică din cauza faptului că regiunea rămâne fără apă, a avertizat luni Organizația Mondială a Sănătății (OMS), informează CNN, potrivit digi24.ro.

În prezent, peste 3.500 de pacienți se află în 35 de spitale din enclava palestiniană, a avertizat OMS într-o postarea publicată pe rețeaua X/Twitter. În prezent, Israelul furnizează o cantitate „limitată” de apă locuitorilor din Fâșia Gaza.

Israelul a reluat, după 6 zile, alimentarea cu apă în zonă. Guvernul israelian stopase, încă de pe 7 octombrie, după atacurile Hamas alimentarea cu apă și electricitae a Fâșiei Gaza.

Ministrul Energiei din Israel a declarat că „asediul Gazei” nu se va încheia până când ostaticii israelieni, răpiți de gherilele Hamas, nu vor fi eliberați. Miercuri, ultima centrală electrică din Gaza a rămas fără combustibil.

În acest moment toată zona se bazează exclusiv pe generatoare de curent.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati