OMV Petrom instalează stații de încărcare pentru mașini electrice în benzinării

OMV Petrom a anunțat, printr-un comunicat, că demarează un proiect de dotare a benzinăriilor sale cu stații de încărcare electrică rapidă. Proiectul este făcut în parteneriat cu compania bulgară Eldrive, are un termen de finalizare propus de doi ani și include montarea a 30 de stații de încărcare atât în România cât și din Bulgaria, scrie auto-bild.ro.

„Credem că viitorul mobilității va presupune un mix de carburanți, convenționali și alternativi și, în același timp, sustenabili din punct de vedere economic și al mediului. În ceea ce privește soluțiile alternative, pentru autoturisme și vehiculele ușoare, pe distanțe scurte, mașinile electrice pot fi o alegere. Pentru autovehiculele grele și transport pe distanțe mai mari, luăm în considerare ca potențiale soluții CNG și LNG, care au o eficiență energetică mai mare și emisii mai scăzute’, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Oil.

Stațiile de încărcare electrică din benzinăriile OMV Petrom vor avea un flux de încărcare de 50 kW, care va permite alimentarea unei mașini electrice cu baterii medii-mari în circa 40 de minute (0-80%).

Primele două stații au fost deja montate în Bulgaria, în Daskalovo și Plovdiv. Încă nu știm când va începe montarea stațiilor de încărcare și în România, sau locațiile acestora — aceste informații vor fi comunicate ulterior.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati