One United Properties va acoperi costurile refacerii părților comune ale clădirii afectate de incendiu

One United Properties a început împreună cu Asociația de proprietari demersurile pentru refacerea părților comune interioare și exterioare ale clădirii afectate de incendiu și a decis să se implice direct și să acopere aceste costuri, potrivit unei declarații a reprezentanților companiei.

”În această dimineață a avut loc un incendiu într-unul dintre apartamentele din ansamblul One Cotroceni Park, în urma căruia 152 de persoane au fost evacuate și câțiva locatari au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Gândurile noastre se îndreaptă în primul rând către toate persoanele afectate, care au trecut prin momente de panică și sperăm ca cei ajunși la spital să se recupereze cât mai repede. Le mulțumim echipajelor ISU și SMURD, locatarilor voluntari și tuturor autorităților implicate pentru intervenția rapidă și pentru modul profesionist în care au gestionat situația”, se arată declarația reprezentanților companiei.

Potrivit sursei citate, din informațiile preliminare pe care le are în acest moment, totul indică faptul că focul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată, într-un singur apartament.

”Este important de subliniat că, deși incendiul a fost extrem de intens la nivelul apartamentului respectiv, acesta nu s-a extins la apartamentele învecinate, nici lateral, nici la etajele de deasupra sau dedesubt, ceea ce confirmă modul în care clădirea a răspuns din punct de vedere al siguranței la incendiu. Cauza exactă va fi stabilită de autoritățile competente, iar noi vom pune la dispoziție toate informațiile necesare pentru concluziile oficiale. În paralel, One United Properties a început împreună cu Asociația de proprietari demersurile pentru refacerea părților comune interioare și exterioare ale clădirii afectate. Am decis să ne implicăm direct și să acoperim noi, ca dezvoltator, aceste costuri, astfel încât să ne asigurăm că nu apar probleme în funcționarea clădirii și pentru a o reda în folosință cât mai rapid. Prioritățile noastre rămân siguranța familiilor care locuiesc în această comunitate și revenirea cât mai rapidă la o stare de normalitate”, se mai menționează în declarație.

Pompierii au reușit să stingă incendiul izbucnit sâmbătă dimineața la un apartament de bloc din sectorul 5 al Capitalei, în urma căruia 17 locatari au fost transportați la spital, dintre care unul este intubat, fiind intoxicat cu fum.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati