Opera Comică pentru Copii își reia activitatea începând cu 1 iunie

Primăria Capitalei anunță reînceperea activitatii “Operei Comice pentru Copii”, la sediul din Calea Giulești 16. De Ziua Copiilor, una dintre capodoperele lui Mozart, ,,Directorul de
teatru” va fi jucată gratuit  în curtea instituției, începând cu ora 16.00.

Înscrierile se fac completând un chestionar disponibil pe site www.operacomica.ro și pe pagina de Facebook Opera Comică pentru Copii.

Opera Comică pentru Copii și-a mobilizat echipa și s-a adaptat noilor măsuri luate de autorități, organizând foarte rapid două scene în aer liber. Publicul va beneficia de măsurile de prevenție necesare în această perioadă, simțindu-se în siguranță, alături de personajele lor preferate de care le era atât de dor.

”Scena produce misterul chimiei ce ne unește cu cei din sală, imposibil de realizat altfel decât în spectacolul viu, LIVE. Ce mult ne-am dorit în acest timp să vedem chipurile transfigurate, înnobilate de magia artei. Clipa reîntâlnirii a sosit, fericiți vă spunem – SUNTEM AICI, VĂ AȘTEPTĂM, VĂ IUBIM!”, a declarat soprana Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

PROGRAMUL LUNII IUNIE 2020

LUNI, 01 IUNIE

ora 16  și ora 19: opera Directorul de Teatru, regia: Cristian
Mihăilescu (intrare liberă)

VINERI, 05 IUNIE

19:00 – opera Hänsel și Gretel, regia: Cristian Mihăilescu

SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE

11:00 – basmul simfonic Petrică și Lupul

19:00 – opera Hänsel și Gretel, regia: Cristian Mihăilescu

DUMINICĂ, 7 IUNIE

11:00 – basmul simfonic Petrică și Lupul

VINERI, 12 IUNIE

19:00 – Gala de Musical

SÂMBĂTĂ, 13 IUNIE

11:00 – concert – lecție Viața lui Mozart

19:00 – Gala de Musical

DUMINICĂ, 14 IUNIE

11:00 – concert – lecție Viața lui Mozart

VINERI, 19 IUNIE

19:00 – baletul Scufița Roșie, regia: Andreea Soare

SÂMBĂTĂ, 20 IUNIE

11:00 – concert – lecție Cu Nino în Europa

19:00 – baletul Scufița Roșie, regia: Andreea Soare

DUMINICĂ 21 IUNIE

11:00 – concert – lecție Cu Nino în Europa

VINERI, 26 IUNIE

19:00 – musicalul Erus și Valea Generozității, regia: Ana Crăciun –
Lambru

SÂMBĂTĂ, 27 IUNIE

11:00 – Spectacole de magie

19:00 – musicalul Erus și Valea Generozității, regia: Ana Crăciun –
Lambru

DUMINICĂ, 28 IUNIE

11:00 – Spectacole de magie

Alte 4 premiere online și traseul Madagascar

Iar surprizele oferite de OCC nu se opresc aici. În acest weekend se va desfășura Festivalul Opera Copiilor chiar la tine acasă, cu trei spectacole noi difuzate gratuit în Aplicația Opera Copiilor, suita muzicală Carnavalul Animalelor, basmul simfonic „Petrică și lupul” și musicalul „Madagascar – A Musical Adventure JR.”, o aventură muzicală cu și pentru copii!

Și pentru că Opera Comică pentru Copii sărbătorește Ziua Copilului peste tot, spectacolul Onix și Barton va fi disponibil pe 31 mai, de la ora 14:00 în cadrul 1uniFEST | Festivalul Petrecerilor de Acasă pentru Copii, organizat de Itsy Bitsy!

De altfel, a și lansat aplicația Opera Copiilor (https://app.operacomica.ro/ [2]), unde sunt disponibile deja 30 de spectacole și zeci de emisiuni produse în exclusivitate de echipa Operei Comice pentru Copii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati