Opera Naţională Bucureşti închide stagiunea cu transmisii online ale unor spectacolelor

Opera Naţională Bucureşti anunţă finalul stagiunii 2019-2020. Ultima săptămână din programul Seri de Operă Online fiind marcată prin transmisiile celor mai îndrăgite spectacole din repertoriu precum „Carmen” de Georges Bizet, „Frumoasa din Pădurea Adormită” de P.I. Ceaikovski, „Tosca” de Giacomo Puccini şi episodul dedicat spectacolului „Lacul lebedelor” din cadrul seriei de documentare intitulată „Vocile Operei” realizată de către Digi World.

Luni, 8 iunie 2020, ora 18:30 veţi putea urmări înregistrarea spectacolului „Carmen” de Georges Bizet, în regia Marinei Emandi Tiron, reprezentaţie din 03.05.2018.

Miercuri, 10 iunie 2020, ora 18:30 va avea loc transmisia episodul dedicat spectacolului „Lacul lebedelor” de P.I.Ceaikovski din cadrul seriei de documentare intitulată „Vocile Operei” realizată de către Digi World.

Joi, 11 iunie 2020, ora 18:30, vom difuza spectacolul de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de P.I. Ceaikovski, în regia şi coregrafia lui Vasily Medvedev şi a lui Stanislav Feco.

Duminică, 14 iunie 2020, începând cu ora 18:30, cu ocazia Zilei Moniale a Donatorului de Sânge, Opera Naţională Bucureşti în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi cu Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti prezintă spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini, în regia lui Mario De Carlo.

Înregistrările vor fi disponibile pe pagina oficială de Facebook a instituţiei, cât şi în link-ul www.operanb.ro/operaonline, fiind accesibile publicului pe durata difuzării spectacolului.

Opera „Carmen” reprezintă un caz rar în lumea teatrului muzical. Dacă în ceea ce priveşte alte lucrări părerile pot fi împărţite, în legătură cu „Carmen”, muzicologii şi publicul, elita şi spectatorii din balcon, specialiştii şi necunoscătorii sunt toţi de acord: este o capodoperă. Mai important, această creaţie depăşeşte barierele naţionale. Muzicologii au catalogat-o uneori drept cea mai bună operă compusă vreodată în Franţa, iar după introducerea ei în Rusia, Ceaikovski a prezis că în zece ani va fi cea mai populară lucrare de operă din lume. Filosoful Friedrich Nietzsche a numit-o „una dintre cele mai originale capodopere din literatura de operă”.

Întregul spectacol este, de la primul la ultimul act, o luptă în arenă, la finalul căreia nu există învingători, ci numai învinşi, starea continuă de conflict fiind întreţinută de prestaţia interpreţilor, îndrumaţi de către regizoarea Marina Emandi Tiron să redea în forţă emoţiile personajelor.

Una dintre cele mai îndrăgite creaţii de operă din toate timpurile „Carmen” de Georges Bizet reprezintă astăzi o provocare atât pentru regizori, cât şi pentru coregrafii care pun în scenă suita semnată Georges Bizet/ Rodion Şcedrin.

VOCILE OPEREI – un documentar DIGI WORLD

Episodul „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski
Miercuri, 10 iunie, ora 18:30, în cadrul Seri de Operă Online

O viziune aparte a unei poveşti clasice. Este unul dintre puţinele spectacole de pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în regia lui Gheorghe Iancu, care îmbină arta dansului cu abilităţile unor „artişti” altfel. Alături de balerini, ogarii urcă de mai bine de zece ani pe scena Operei pentru a reconstitui cât mai fidel atmosfera rusească descrisă în spectacol.

FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ de P.I. Ceaikovski

Joi, 11 iunie, ora 18:30 în cadrul Seri de Operă Online

Muzica lui Ceaikovski redă cu fineţe celebrul basm bazat pe contrastele dintre bine şi rău. După ce a traversat trei secole, baletul continuă să stârnească interesul publicului de toate vârstele. Rădăcinile acestui basm se regăsesc în folclorul francez al secolului al XVI şi a fost publicat pentru prima dată de către Charles Perrault abia în 1697.

În 1888, când Ivan Vsevolojski, Directorul Teatrelor Imperiale, îi sugerează lui Ceaikovski să compună muzica unui balet pe această temă şi îi propune, totodată, şi libretul. Tot Vsevolojski a fost cel care i-a cerut includerea în balet şi a altor personaje de poveste, încetăţenind o reţetă de succes care va deveni aproape un şablon al baletelor academice.

Celebrul compozitor a primit cu bucurie propunerea şi a conlucrat îndeaproape cu Marius Petipa, coregraful desemnat, care-i indica pas cu pas ce să exprime muzica, durata mişcărilor, caracterul personajelor.

Iată ce scria Ceaikovski despre „Frumoasa din pădurea adormită”: Subiectul este atât de poetic, atât de apt pentru muzică, încât m-a pasionat şi am compus baletul cu acea căldură şi plăcere care condiţionează întotdeauna calităţile unei creaţii.

TOSCA de Giacomo Puccini

Duminică, 14 iunie, ora 18:30, în cadrul Seri de Operă Online

Opera Naţională Bucureşti în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din cadrul Ministerului Apărării Naţionale dedică un spectacol de operă tuturor donatorilor voluntari de sânge.

De Ziua Monială a Donatorului de Sânge, le aducem mulţumiri sincere tuturor donatorilor voluntari de sânge pentru gestul lor nepreţuit de a alege să salveze vieţi fără a aştepta o recompensă în schimb şi le oferim un eveniment special, prilej de a creşte gradul de conştientizare asupra importanţei donării de sânge şi de a încuraja cât mai mulţi oameni în acest demers.

„Tosca” este una dintre cele mai îndrăgite opere din lume şi o poveste „roller coaster” de dragoste, lăcomie, crimă şi intrigă politică. Această lucrare complexă, a cărei forţă Puccini a intuit-o încă dinainte de a o compune – „o operă de care am nevoie”, spunea el pe atunci – nu şi-a pierdut farmecul nici după mai bine de un secol de la premiera mondială.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati