Opera Naţională Bucureşti suspendă redeschiderea stagiunii 2020 – 2021

0
50
Opera Nationala Bucuresti

Opera Naţională Bucureşti a anunţat miercuri că suspendă redeschiderea stagiunii 2020 – 2021, programată pentru 8 octombrie.

„Ne pare rău pentru situaţia actuală, artiştii Operei Naţionale Bucureşti fiind entuziasmaţi şi emoţionaţi cu gândul reîntoarcerii în Sala Mare de spectacole şi deschiderii noii stagiuni cu titluri atât de îndrăgite publicului spectator. Cu toate acestea, cu speranţă în gând, prima scenă lirică a ţării se conformează cu stricteţe tuturor regulilor şi măsurilor impuse de autorităţi în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei COVID-19”, se arată într-un comunicat remis News.ro.

Având în vedere incidenţa cumulată a cazurilor de Covid-19 din ultimele 14 zile, respectiv 1,86/1000 locuitori în municipiul Bucureşti, începând cu data de 07 octombrie 2020 a fost dispusă măsura închiderii instituţiilor de spectacole.

Astfel, reprezentaţiile „Tosca”, de Giacomo Puccini, „Gala de Balet” şi „La Traviata”, de Giuseppe Verdi, programate pe 8, 10, respectiv 11 octombrie 2020 se suspendă.

În ceea ce priveşte restituirea contravalorii biletelor achiziţionate online, rambursarea se va realiza automat în contul din care s-a făcut achiziţia, în termen de 28 de zile.

Pentru persoanele care au achiziţionat biletele de la casa de bilete, acestea pot recupera banii începând cu 12 octombrie.

Opera Naţională Bucureşti va comunica la o dată ulterioară reprogramarea deschiderii stagiunii 2020 – 2021, ţinând cont de hotărârile Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la evoluţia pandemiei pe raza Municipiului Bucureşti cauzată de SARS-CoV-2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.