Opera Națională București termină, en fanfare, ultima săptămână de martie, cu marele tenor Ștefan Pop în rolul principal masculin din Tosca de Puccini.
Miercuri (27 martie) și vineri (29 martie), ora 18:30, Opera Națională București vă invită la spectacolul Tosca de Giacomo Puccini. Sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, pe prima scenă operistică a capitalei, vor putea fi admirați doi dintre cei mai apreciați, pe plan internațional, artiști lirici români ai momentului: tenorul Ștefan Pop (în rolul Mario Cavaradossi) și baritonul Ionuț Pascu (în rolul Scarpia).
În rolul titular, publicul spectator se va putea bucura de interpretarea unei soliste pe măsura invitaților, soprana Iulia Isaev. Unul dintre cei mai mari tenori români contemporani, Ștefan Pop, cunoscut mai ales pentru repertoriul de bel canto, a fost ovaționat, pentru rolurile memorabil interpretate, pe scenele unora dintre cele mai prestigioase teatre lirice ale lumii, precum Royal Opera House, Wiener Staatsoper, Opernhaus Zürich, Opéra National de Paris, Opéra de Monte-Carlo, Opéra de Lausanne, Opéra Royal de Wallonie-Liège, Teatro Verdi Trieste, Teatro Massimo Palermo. Ștefan Pop a deschis, în România, pe 9 ianuarie, Centenarul Giacomo Puccini, la Opera Națională Iași, sub bagheta maestrului Daniel Jinga, cu rolul Rodolfo din La bohème, iar, în 27 și 29 martie, va interpreta, pe scena Operei Naționale București, personajului Mario Cavaradossi din Tosca.
Impresionanta operă, care a avut la bază piesa de teatru omonimă a dramaturgului francez Victorien Sardou, Tosca este, fără doar și poate, o dramă puternică, asemenea unei vieți spectaculoase din care a fost eliminată orice scenă plictisitoare. O dramă a unei mari iubiri – cea dintre o divă a muzicii de operă (Floria Tosca) și un tânăr pictor talentat (Cavaradossi) –, care se consumă pe fundalul unor complicate realități istorice: domnia Mariei Carolina a Austriei (fiica împărătesei Maria Terezia a Austriei și sora reginei Mariei Antoaneta a Franței) peste Regatul celor Două Sicilii, precum și înfrângerea Austriei de către Napoleon Bonaparte, în bătălia de la Marengo, cu acțiuni încărcate de sadism și sentimente intense de gelozie, ură și teamă. Revizuirea libretului de către Luigi Illica și Giuseppe Giacosa i-a oferit lui Puccini fundamentul pentru cea mai reprezentativă operă a stilului său de maturitate.
Prin intermediul limbajului muzical, Tosca conturează personaje complexe și caractere puternice, antrenate într-un parcurs dramatic cu final tragic. Nu în cele din urmă, ne reamintim, de fiecare dată cu plăcere, că soprana româncă Hariclea Darclée a fost prima interpretă a rolului Floria Tosca din opera Tosca de Giacomo Puccini, cu ocazia premierei mondiale din data de 14 ianuarie 1900 de la Teatrul Costanzi din Roma.
Sâmbătă, 30 martie, ora 12:30, vă așteptăm la Vissi d’Arte, un concert-tribut adus de tânăra generație de artiști lirici ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical Ludovic Spiess, geniului puccinian, precum și muzei sale, Hariclea Darclée. La punerea în scenă a acestui spectacol și-au adus contribuția Bogdana Grecova (pian), Alexandru Nagy (regie), Andrei Vlădilă (asistent de regie), Adriana Moisescu (coordonare). Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, doar pe bază de rezervare, la numărul de telefon 0374.031.082.
Sâmbătă (30 martie) și duminică (31 martie), ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul de operă Bal Mascat de Giuseppe Verdi. Pe un libret de Antonio Somma, Bal Mascat a avut premiera pe 17 februarie 1859, iar succesul a fost răsunător. Există în libretul operei o serie de efecte melodramatice în maniera grand opera precum: fatalismul prezicerii vrăjitoarei, asasinul mascat care acționează în plin bal, eroul nobil care moare iertându-și ucigașii. Dar, la fel ca multe alte opere din repertoriul clasic ale căror librete au mai mult caracterul unui pretext, opera Bal Mascat trăiește în primul rând prin frumusețea muzicii, fiind o creație demnă de pana marelui ei autor.
Costumele realizate de scenograful Luigi Perego reflectă anii ’30, perioadă în care a decis regizorul a ales să plaseze acțiunea, însă nu sunt legate atât de mult de stilul vestimentar al epocii, cât mai degrabă de personalitatea și anvergura personajelor. Conceptul scenografiei este încărcat de simboluri, concentrat în jurul oniricului și al destinului care se împlinește, indiferent dacă personajele își doresc sau nu asta.
În viziunea sa, în montarea de pe scena Operei Naționale București „timpul este protagonist, timpul este destinul, iar ceasul reprezintă un simbol al acestuia. Ceasul este viziunea viitorului, iar culoarea albastră, dominantă, simbolizează visul. Apoi, odată cu apariția vrăjitoarei Ulrica, totul se îndreaptă spre paranormal: ochiul privește către ceea ce se adeverește”.
