Miercuri, 27 octombrie 2021, a fost organizat un tur ghidat pentru copii din familii defavorizate la inițiativa Operei Naționale București și a Fundației Regală Margareta a României.
Cei mici au fost impresionați de colecția muzeală a instituției și de costumele purtate de nume celebre de-a lungul istoriei pe prima scenă lirică. Un alt aspect care le-a captat atenția celor mici au fost poveștile și spațiile de culise din spatele scenei.
Copiii au putut trage cu ochiul la repetițiile Baletului Operei Naționale București din sala studio și la repetiția spectacolului „Nunta lui Figaro” de W. A. Mozart ce se desfășura pe scena din sala mare de spectacole.
Opera Națională București, tur ghidat interactiv despre istoria primei scene lirice a țării
Fundația Regală Margareta a României derulează în intervalul 30.04.2018 – 29.10.2021 proiectul „Școala Generații – Prevenirea abandonului școlar prin implicarea comunității”, iar Opera Națională București a avut inițiativa de a organiza în această săptămână un tur ghidat interactiv despre istoria primei scene lirice a țării – aflată în an centenar, pentru grupuri destinate preșcolarilor, elevilor, părinților acestora, dar și personalului didactic, ca parte a proiectului.
Opera este spațiul de întâlnire al artiștilor caracterizați în primul rând prin performanță și virtuozitate. Pornind de la această premisă, Opera Națională București și-a propus să încurajeze tânăra generație deschizându-și porțile către povești despre arta lirică și cea coregrafică demne să îi inspire și motiveze pe tinerii zilelor noastre.
Fundația Regală Margareta a României este una din organizațiile neguvernamentale de elită din România, care contribuie la dezvoltarea societății civile prin programe sociale și educaționale. Cu o activitate de peste 30 de ani, Fundația sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei sunt disponibile pe www.frmr.ro.
Proiectul „Școala Generații – Prevenirea abandonului școlar prin implicarea comunității”, co-finanțat prin Fondul Social European – Programul Operațional Capital Uman, urmărește dezvoltarea sistemului educațional românesc prin măsuri destinate preșcolarilor, elevilor, părinților acestora, dar și personalului didactic, în zona de circumscripție a Școlii Gimnaziale nr.153 și Grădiniței Colț de Rai, din București, Sector 6.
Proiectul își propune prevenirea și diminuarea părăsirii timpurii a școlii, precum și încurajarea înscrierii în sistemul de învățământ preuniversitar obligatoriu pentru un număr de 369 de copii prin măsuri educaționale integrate, stimularea accesului egal și participării active a copiilor la învățământul preșcolar, primar și gimnazial de calitate, oferirea de sprijin material, consiliere și educație parentală, desfășurarea de activități extra-curriculare și de educație pentru sănătate, igienă și nutriție, dezvoltarea de parteneriate cu actori locali și regionali, transferul și valorificarea bunelor practici.