Operațiunea Regionalizarea României pornește: unele localități vor dispărea

Regionalizarea României începe cu pași repezi, după ce actualul sistem de împărțire a țării și-a dovedit limitele. Din păcate, în acest moment la noi există 3.228 de comune și câteva orașe care nu mai pot gestiona cheltuielile administrative.

Regionalizarea României: primii pași

În timpul acesta, ministrul Dezvoltării a explicat că este necesară o reorganizare administrativ-teritorială a României, lucru pentru care are și susținere în Guvern.

Astfel, urmează ca în viitorul foarte apropiat să demareze un astfel de proiect pentru regionalizarea țării noastre în speranța unor modificări pozitive.

Guvernul Ciolacu a început deja descentralizarea instituțiilor, prim pas spre o reașezare administrativă a României.

Cu toate astea, procesul pentru cele menționate mai sus este unul extrem de complicat până să ajungă la forma dorită.

,,Deci noi trebuie să lucrăm în primul și în primul rând la legislație. Consider că trebuie să existe voință politică, iar acest proces este un proces în care trebuie să evaluăm cât se poate de realist zonele administrativ-teritoriale care urmează ulterior a fi comasate”, a spus Adrian Veştea, ministrul Dezvoltării, la Antena 3 CNN.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati