Operatorii de salubritate din toate sectoarele, trimiși să spele arterele din Bucureşti

Din dispoziţia Primarului General, Gabriela Firea, operatorii de salubritate din toate sectoarele Capitalei desfăşoară, în această perioadă, un amplu program de spălare a arterelor din Bucureşti.

Astfel, la începutul lunii trecute, reprezentanţii Direcţiei de Utilităţi din cadrul Primăriei Capitalei au avut o serie de şedinţe de lucru cu operatorii de salubrizare din toate sectoarele Bucureştiului, pentru a stabili, conform contractelor pe care aceştia le au cu primăriile de sector, un plan de spălare a arterelor, în paralel cu acţiunile zilnice de curăţenie şi eliminare a deşeurilor.

Ca urmare, în fiecare weekend, pe timpul nopţii, cât timp condiţiile meteo o vor permite, operatorii de salubrizare matura mecanizat şi spală străzile şi bulevardele cu soluţii ecologice (conform contractelor), în special arterele principale, (inclusiv trotuare, staţii şi refugii) a celor cu trafic STB şi a celor cu obiective sociale (unităţi de învăţământ, instituţii publice, spitale etc.). De la începutul lunii august şi până în prezent au fost spălate peste 100 de artere la nivelul întregului oraş.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati