Opere din colecţia Victoria & Albert Museum din Londra, în perioada 23 septembrie – 11 decembrie, la Art Safari

Opere valoroase din colecţia Victoria & Albert Museum din Londra vor putea fi admirate la cea de-a zecea ediţie a Art Safari, care se va desfăşura, în perioada 23 septembrie – 11 decembrie, în Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului Bucureşti).

Iintitulată ‘Seeking Truth – The Art of John Constable’, având drept curatori pe dr. Emily Knight şi Katharine Martin, expoziţia cuprinde opere de John Constable, dar şi de Albrecht Durer, Rembrandt van Rijn, Claude Lorrain, William Turner, Thomas Gainsborough, Jacob van Ruisdael ş.a.

Numărând peste 80 de uleiuri şi gravuri, expoziţia este construită în jurul lui John Constable (1776-1837), un mare pictor peisagist, şi a pasiunii sale pentru artă, ţinând cont că John Constable nu a fost doar unul dintre cei mai mari pictori englezi, dar şi un mare colecţionar – întreaga sa viaţă a studiat şi colecţionat lucrările marilor maeştri.

”Parteneriatul cu Victoria & Albert Museum, Londra, ne onorează şi confirmă statutul dobândit în timp de Art Safari Bucureşti, drept cea mai importantă manifestare a scenei româneşti în domeniul artelor vizuale. Dacă în Pavilionul Internaţional îl descoperiţi pe John Constable, în Pavilionul Românesc expunem unul dintre principalii pictori-călători ai artei româneşti – Ştefan Popescu. Peisaje care taie răsuflarea şi o ediţie complexă care merită descoperită mai ales în cadrul tururilor ghidate sau Night Tours, experienţe de vizitare foarte apreciate de cei care ne trec pragul”, a declarat Ioana Ciocan, General Manager Art Safari, citată în comunicat.

  • Tot în cadrul Pavilionului Internaţional se va regăsi şi o expoziţie de o proaspătă contemporaneitate, realizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Coreea în România, ‘Korean Beauty. Poster Art’, o expoziţie de afiş semnată de Byoungil Sun, care cu siguranţă este pe gustul tinerelor audienţe, în creştere, ale Art Safari.

Pavilionul Românesc va cuprinde trei expoziţii de artă: ‘Ştefan Popescu. Povestea călătoriilor’ (curator: Dr. Elena Olariu), realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti; ‘Lilian Theil. O bătrână care zâmbeşte’ (curatoare: Raluca Ilaria Demetrescu), care aduce în atenţia publicului o artistă în afara normelor, în vârstă de 90 de ani, care locuieşte şi lucrează în Sighişoara; şi ‘Mihai Mureşan. Lucruri mărunte’ (curator: prof. Univ. Dr. Ioan Sbârciu).

Expoziţiile pot fi vizitate de joi până duminică, între orele 12,00 – 21,00.

Bilete cu 20% reducere pot fi achiziţionate pe www.artsafari.ro până pe 26 august 2022.

Victoria and Albert Museum, London (V&A) este unul dintre cele mai importante muzee de artă, design şi performance din lume, având colecţii unice ca amploare şi diversitate, care acoperă 5.000 de ani de creativitate umană. A fost înfiinţat în 1852 pentru a oferi acces la artă oamenilor şi pentru a inspira designerii şi producătorii britanici. Astăzi, misiunea V&A este de a susţine industria creativă, de a inspira generaţiile următoare şi de ‘a aprinde’ imaginaţia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati