Oprirea apei calde și a căldurii în sezonul rece, interzisă. Legea a fost promulgată

Oprirea furnizării de agent termic în perioada sezonului rece va fi interzisă. Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea care conține această prevedere.

Producătorii/furnizorii agentului termic vor avea de acum obligația să asigure furnizarea agentului termic conform contractelor încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale.

Se interzice sistarea furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece, definită conform prevederilor legale, de către producătorii şi/sau furnizorii de agent termic primar, precum şi sistarea alimentării cu energie primară a acestora de către producătorii/furnizorii de energie primară”, se arată în textul legii, potrivit antena3.ro.

Legea reglementează desfăşurarea activităţilor specifice serviciilor publice de alimentare cu energie termică în sistem centralizat şi prepararea apei calde de consum, respectiv producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice în sistem centralizat, în condiţii de eficienţă şi la standarde de calitate, în vederea utilizării optime a resurselor de energie şi cu respectarea normelor de protecţie a mediului, sănătăţii populaţiei şi dezvoltării durabile.

„Serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi cuprinde totalitatea activităţilor privind producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice, desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale sau asociaţiilor de dezvoltare comunitară, după caz, în scopul asigurării energiei termice necesare încălzirii şi preparării apei calde de consum pentru populaţie, instituţii publice, obiective social-culturale şi operatori economici”, prevede legea.

Documentul mai stabileşte, între altele, că serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat poate fi efectuat, în totalitate sau parţial, şi de către operatori privaţi, prin concesionare, parteneriat public-privat sau în oricare altă formă prevăzută de lege.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati