Orban, despre demiterea lui Vlad Voiculescu: Nu poți să emiți un ordin despre restricții, despre carantinare, fără să consulți premierul, INSP, specialiștii medicali

Ludovic Orban, liderul PNL, a vorbit despre demiterea lui Vlad Voiculescu, despre care a declarat că “Nu poți să emiți un ordin despre restricții, despre carantinare, fără să consulți premierul, INSP, specialiștii medicali”.

Acesta menționează că partidul îl susține pe premierul Cîțu și spune că USR-PLUS trebuie să desemneze un alt ministru care să gestioneze domeniul: ”este mai importantă pentru România buna guvernare decât persoana unui ministru”.

Principalele declarații ale lui Ludovic Orban, președintele PNL:

  • Am luat act de decizia premierului Cîțu de a elibera din funcție ministrul Sănătății. Este nu numai dreptul, ci și obligația constituțională a premierului de a veghea la buna funcționare a guvernului, chiar și prin schimbarea unui ministru.
  • Pentru PNL, nu există o altă soluție de guvernare decât actuala coaliție de guvernare. Din punctul nostru de vedere, decizia premierului Cîțu este una care nu are nicio legătură cu decizia de a menține coaliția de guvernare. Este strict o decizie ce urmărește ca la Ministerul Sănătății, unul dintre cele mai importante, tot USR-PLUS să desemneze un ministru care să gestioneze domeniul și care să aibă capacitatea de a lupta eficient pentru creșterea calității actului medical.
  • Aș vrea să precizez că în ceea ce ne privește pe noi, îl susținem pe domnul prim-ministru și considerăm că este mai importantă pentru România buna guvernare, decât persoana unui ministru, iar atunci când este necesară schimbarea unui ministru, premierul are deplină capacitate de a propune astfel de decizii.
  • Decizia de susținere în funcția de premier a lui Florin Cîțu a fost o decizie a PNL și a formațiunilor din coaliție. Schimbarea premierului nu poate fi decisă decât tot de coaliție. Când am decis să-l sprijinim, am analizat această candidatură, l-am sprijinit și o vom face în continuare.
  • Despre eventualitatea în care USR decide sa iasă de la guvernare: Suntem angajați într-un acord de guvernare alături de USR PLUS, UDMR, iar din punctul nostru de vedere nu este o altă soluție pentru o altă majoritate guvernamentală. Sunt convins că parlamentarii USR-PLUS, dar și alegătorii, își doresc această coaliție, să avem rezultate. Sunt convins că nu există altă opțiune politică, nici pentru USR, decât actuala formă de guvernare.
  • Ce s-a schimbat de luni până azi? Decizia a fost luată astăzi. A venit picătura care a umplut paharul. Nu poți să emiți un ordin despre restricții, despre carantinare, fără să consulți premierul, INSP, specialiștii medicali. Nu poate spune domnul ministru că nu știa despre acest ordin.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati