Orban, după ce a depus o coroană de flori în memoria victimelor Mineriadei: Nu s-a finalizat(dosarul Mineriadei) pentru că nu s-a dorit; E o mână nevăzută care trage niște sfori

0
269
Orban Coroane flori Mineriada
Foto:facebook.com/ludovicorban

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, după ce a depus o coroană de flori în Piața Universității, în memoria victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990, că dosarul acestui episod sângeros din istoria postdecembristă nu a fost finalizat pentru că nu s-a dorit finalizarea sa.

Orban: E un sistem, o mână nevăzută care parcă trage niște sfori când e vorba de astfel de evenimente în care există vinovății la cel mai înalt nivel și vinovății care nu țin doar de o persoană, ci de oameni care au acționat în mod clar premeditat împotria libertății, împotriva democrației, a vieții și a integrității fizice a românilor

“Au trecut 31 de ani, dosarele sunt instrumentate, în mare parte există mărturii, există probe, există indicii clare, faptul că nu s-a finalizat, se datorează faptului că nu s-a dorit finalizarea. Dar am încredere că lucrurile vor intra pe un făgaș firesc. Noi avem ca obiectiv principal adoptarea Legilor Justiției și vom încerca să adoptăm o legislație cât mai apropiată de reglementările europene de înaltele standarde în materie de drepturile omului, de  justiție de la nivel european.

Se lucrează la proiecte. Graba strică treaba. Suntem mai multe formațiuni politice care trebuie să își armonizeze punctele de vedere asupra proiectului de lege”, a declarat Ludovic Orban, conform b1.ro

Conform aceleiași surse, președintele PNL a precizat că procurorii care instrumentau dosarul trebuiau să adune toate probele, să finalizeze rechizitriul și să îl trimită în judecată pe baza probelor:

“În conformitate cu legea cei care instrumentau dosarul trebuiau să adune toate probele, să finalizeze rechizitriul și să îl trimită în judecată, dar cu toate datele, cu toate probele. Au fost niște tergiversări, trageri de timp, tot feluld e chichițe procedurale voite. Nu s-a dorit cu adevărat pedepsirea vinovaților. E un sistem, o mână nevăzută care parcă trage niște sfori când e vorba de astfel de evenimente în care există vinovății la cel mai înalt nivel și vinovății care nu țin doar de o persoană, ci de oameni care au acționat în mod clar premeditat împotria libertății, împotriva democrației, a vieții și a integrității fizice a românilor”, a mai precizat Orban.

Sursa: B1 TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.