Orban îl contrazice pe Barna: Studenţii rămân cu gratuitatea pe CFR, pentru o singură rută

La câteva ore după ce vicepremierul Dan Barna a spus că studenții nu vor mai avea gratuitate la CFR, ci doar bilete la preţ redus cu 50%, Ludovic Orban vine cu precizări pe acest subiect și îl contrazice pe liderul USR-PLUS.

Astfel, liderul PNL a precizat că va fi menţinută gratuitatea transportului pentru studenţi, însă doar pe ruta dintre localitatea de domiciliu şi cea în care îşi efectuează studiile. Acesta spune că studenţii vor beneficia în continuare de reducerea cuantumului călătoriilor.

„Am văzut că a fost prezentată şi informaţia pe care am furnizat-o referitoare la gratuitatea pentru studenţi într-un mod care nu este conform cu ceea ce am discutat noi. Se va menţine gratuitatea pentru studenţi, dar se va menţine pe ruta dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care îşi efectuează studiile.

Nu se renunţă la gratuitatea pentru transportul către facultate şi de la facultate către casă. De asemenea, evident că vor beneficia de nişte reduceri ale cuantumului călătoriilor de care au beneficiat. Din păcate, a fost transmisă public informaţia, poate nici eu nu am fost destul de clar, dar nu înseamnă că nu permitem în continuare deplasarea către facultate”, a explicat Ludovic Orban, miercuri, la Parlament.

Iniţial, Ludovic Orban anunţase, întrebat ce discuţii au fost cu privire la gratuitatea de transport pentru studenţi, că există o propunere prin care să se revină la vechiul sistem şi anume decontarea unui anumit număr de călătorii „cu scopul deplasării în localitatea în care îşi efectuează studiile studenţii şi nu sistemul de gratuitate totală care a fost introdus de PSD”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati