Orban: Nu vom crește impozitele și nici contribuțiile

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că nu va creşte impozitele şi nici contribuţiile sociale, afirmând că liberalii vor ataca la CCR orice lege care impune cheltuieli suplimentare de la bugetul de stat.

„Aşa cum am anunţat, şi cum am scris în programul de guvernare, nu vom creşte impozitele şi nici contribuţiile. Sigur, am moştenit o situaţie extrem de dificilă, situaţia s-a complicat şi mai mult ca urmare a crizei economice provocată de epidemie. Am făcut eforturi foarte mari (…) pentru a menţine la un nivel cât mai scăzut căderea economică”, a declarat premierul Ludovic Orban, la România TV.

Ludovic Orban a afirmat că liberalii sunt obligați să atace la CCR orice lege care generează cheltuieli suplimentare.

„Nu se poate la nesfârşit dintr-un buget secătuit, care permanent a fost supus la noi şi noi poveri şi noi şi noi cheltuieli, să continui să storci acest buget, să generezi cheltuieli care pur şi simplu vor crea dezechilibre care vor fi foarte greu de reparat. Noi suntem obligaţi să atacăm la Curtea Constituţională aproape orice lege care trece prin Parlament, pentru că ne generează noi şi noi cheltuieli, ne creează noi şi noi dificultăţi suplimentare”, a adăugat premierul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati