Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat joi că probabil în prima şedinţă a coaliţiei se va discuta despre situaţia alocaţiilor pentru copii, menţionând că el şi premierul Florin Cîţu nu susţin o majorare de la 1 iulie.
„Cu siguranţă, chiar săptămâna asta ar fi trebuit (luată o decizie – n.r.), dar a apărut prezentarea publică a PNRR şi nu am mai ţinut şedinţa coaliţiei. Probabil, la prima şedinţă a coaliţiei vom discuta. Punctul nostru de vedere l-am exprimat, atât premierul Cîţu, cât şi eu, şi anume că susţinem formula care a fost adoptată în Senat. Acolo este OUG, este o lege de adoptare a OUG care a suferit un amendament în Senat şi, din punctul nostru de vedere, susţinem amendamentul în Senat, să nu existe creşterea de la 1 iulie. De altfel, am şi anunţat public că aceasta va fi poziţia noastră”, a afirmat Orban, întrebat despre decizia în privinţa reexaminării, la cererea preşedintelui Iohannis, a proiectului privind creşterea alocaţiilor, care este în dezbaterea Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaţilor, potrivit G4Media.ro.
În 24 mai, preşedintele PNL, Ludovic Orban, declara la Piteşti că nu există resurse pentru încă o creştere a alocaţiilor copiilor în acest an.
„Au mai apărut păreri… Nu aş vrea să comentez. Sunt convins că vom ajunge la o soluţie. PNL, şi nu numai PNL, majoritatea acestei coaliţii a hotărât o formă la Senat prin care creşterea alocaţiilor s-a făcut numai de la 1 ianuarie. Hai să fim cinstiţi: nu există resurse ca să ne mai permitem încă o creştere a alocaţiilor în acest an, dacă vrem să le creştem şi la anul. Şi ca atare, noi susţinem formula de creştere a alocaţiilor care s-a făcut la 1 ianuarie să nu se mai facă de la 1 iulie, ci să se facă de la anul”, a spus Orban.
Alocațiile ar trebui mărite cu 90 de lei de la 1 iulie
Întrebat de jurnalişti dacă sunt parlamentari de la USR PLUS sau UDMR care se opun acestei variante, Orban a răspuns: „Nu comentez, să se exprime ei public”.
Senatul modificat, pe 30 decembrie anul trecut, ordonanța de urgență a Guvernului Orban care prevedea creșterea etapizată, în două tranșe de câte 20%, a alocațiilor copiilor în 2021, stabilind că anul acesta va fi doar o singură majorare de 20%, cea din luna ianuarie.
De asemenea, a fost eliminată și creșterea cu 20% prevăzută pentru ianuarie 2022.
Astfel, potrivit textului adoptat de Senat, alocațiile vor crește cu 20% în ianuarie 2021 (aproximativ 30 de lei), urmând ca viitoarea majorare, cu 60% (aproximativ 90 de lei) să aibă loc abia în iulie 2022, când alocațiile vor ajunge în cuantum de 300 de lei.