Actorul Orlando Bloom, ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF şi unul dintre starurile francizelor cinematografice „Pirates of the Caribbean” („Piraţii din Caraibe”) şi „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), a vizitat duminică un centru pentru copii din Kiev, scrie Agerpres.
Aceasta a fost prima sa vizită în Ucraina după 2016, a precizat actorul britanic. El s-a întâlnit totodată cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Nu m-aş fi aşteptat niciodată ca războiul să escaladeze în toată ţara după cea mai recentă vizită a mea”, a declarat Orlando Bloom pe contul său de Instagram.
„Însă astăzi, am avut norocul să aud râsetele copiilor la Centrul Spilno susţinut de UNICEF, un spaţiu sigur, cald şi primitor, în care copii pot să se joace, să înveţe şi să primească sprijin psihosocial”, a adăugat el.
Centrele Spilno, răspândite în toată Ucraina, oferă sprijin copiilor strămutaţi şi familiilor lor, în contextul în care peste o jumătate de milion de copii şi rude ale acestora au vizitat cel puţin un astfel de centru în ultimul an, potrivit unui comunicat publicat de UNICEF pe site-ul său.
Până pe 26 martie, cel puţin 465 de copii au fost ucişi în cele 13 luni de război care au trecut de când Rusia a declanşat invazia în Ucraina, potrivit procurorului general ucrainean.
„El (Orlando Bloom – n.red.) ştie ceea ce ne-a adus această agresiune, ştie cât de mari trebuie să fie eforturile lumii întregi pentru a o opri, pentru a reconstrui Ucraina după război”, a declarat preşedintele Zelenski în discursul său nocturn prin care s-a adresat naţiunii ucrainene, după întâlnirea sa cu Orlando Bloom.