Otrăvirea unui fost ministru, confirmată de expertizele oficiale

În urma unor expertize oficiale, acuzația potrivit căreia Doina Pană, fost ministrul al apelor și pădurilor ar fi fost otrăvită în timpul mandatului a fost confirmată, a informat luni antena3.ro.

Potrivit sursei citate, este vorba despre expertize efectuate de către cei de la Institutul de Medicină Legală și de o expertiză a medicilor de la Parhon, o expertiză endocrinologică, care urma să demonstreze că otrăvirea cu mercur nu a venit în urma consumului unor fructe de mare, ci a fost o otrăvire intenționată.

Potrivit celor două expertize, Doina Pană a fost otrăvită, având în vedere cantitatea mare de mercur din sângele acesteia. 

”Într-un final, pentru că au epuizat toate analizele specifice, cineva a avut ideea de a mă trimite la toxicologie, la Spitalul Floreasca. Și acolo am aflat că aveam o concentrație mare de mercur. Ce pot să vă spun cu certitudine este că nu mi s-a pus o singură doză, încât să mi se facă imediat rău, a fost ceva programat. Eu am convingerile mele, din ce direcție vine„, a declarat Doina Pană la Antena 3.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati