Regele Henric al VIII-lea a fost cel de-al doilea monarh al Dinastiei engleze Tudor, succedând tatălui său, Henric al VII-lea, însă cei doi nu au semănat deloc. Din contră! De-a lungul domniei sale, din 1509 și până în 1547, Henric a avut o viață fascinată, fiind cunoscut mai ales pentru faptul că a avut nu mai puțin de șase soții. De asemenea, era faimos pentru lăcomia proverbială și obezitatea morbidă (ar fi cântărit aproximativ 400 de kilograme), dar și pentru cheltuielile extravagante și credința în „dreptul divin al regilor”.
Tatăl său, Henric al VII-lea, a fost chiar opusul. Îndelungata sa căsătorie cu Elisabeta de York a fost descrisă drept una de „iubire fidelă și respect din care regele a extras o mare putere”. Și din punct de vedere fizic, el era, spre deosebire de fiul său, un bărbat corpolent, înalt și zvelt, cu o „față amabilă, dar serioasă”.
Dar, poate, cel mai flagrant contrast între tată și fiu a fost atitudinea față de politicile fiscale adoptate. Fiul Henric a cheltuit cu multă generozitate și nechibzuință, risipind o mare parte din vistieria Coroanei. De asemenea, a dus multe războaie costisitoare, a luat decizii proaste de investiții și aproape a falimentat monarhia. Evident, nu învățase nimic de la tatăl său mai pragmatic.
Cum a pierdut regele Henric al VIII-lea clopotele bisericii la zaruri
Cu toate că ambii erau foarte diferiți, tatăl și fiul au avut totuși o trăsătură comună: înclinația accentuată către jocurile de noroc
. Niciunul nu a fost foarte priceput sau foarte norocos, însă le plăcea să petreacă ore în șir jucându-și șansele.
Una dintre cele mai cunoscute istorii este cea legată de clopotele celebrei biserici Sf. Paul, cea mai mare din Londra, și care au fost pierdute dintr-o singură aruncare de zaruri. Ne și imaginăm uimirea și tulburarea enoriașilor care nu și-au putut explica de ce nu mai bat clopotele, apoi când au mers la biserică au observat că ele dispăruseră cu totul.
Dar apetența regelui pentru gambling nu s-a oprit aici! Se spune că Henric al VIII-lea și-a jucat odată și una din iubitele sale. Evident, a pierdut și acest pariu. Drept urmare, a avut grijă ca cel care a câștigat pariul, Sir Miles Partridge, să fie condamnat pentru trădare și ulterior spânzurat public la Tower Hill din Londra.
Jocurile de noroc i-au nenorocit pe regii Henric
Câțiva ani mai târziu, Henric al VIII-lea a avut o perioadă neagră, cu foarte mulți bani pierduți la jocuri, acesta strângând datorii echivalente azi cu zeci de milioane de lire sterline. Tatăl său, Henric al VII-lea, a avut și el multe de pierdut de pe urma jocurilor. Deși, de obicei, era foarte precaut, el ar fi pierdut un pariu în urmă căruia și-a pierdut însuși coroana, în favoarea unui marinar andaluz.
În timpul domniei sale, politica a fost de așa natură încât Henric al VII-lea avea nevoie de o alianță cu noul regat spaniol, el căutând în acest fel să compenseze certurile continue dintre Anglia și Franța. Poate că acesta a fost și unul dintre motivele pentru care Henric l-a primit la curtea sa pe un tânăr marinar spaniol, foarte inteligent, pe nume Juan de Lepe. De-a lungul timpului, acesta i-a devenit un confident de încredere. Juan era un marinar obișnuit, fără descendență aristocratică, dar, după cum a aflat curând Henric al VII-lea, era și un jucător de noroc înțelept și talentat.
Deși a început ca o glumă, Juan a câștigat un pariu incredibil – Premiul a fost Regatul Angliei, însă numai pentru 24 de ore! Astfel se pare că, doar cu o simplă aruncare a zarurilor, Henric a jucat la noroc jurisdicția întregului regat. Se spune că Henric ar fi proclamat: „Juan, vei fi rege pentru o zi – doar o zi” și l-a numit pe Juan „micul rege al Angliei”. Evident, Juan a profitat din plin, folosindu-și privilegiul de scurtă durată pentru a colecta chirii, datorii și alte venituri din întregul regat. Legenda spune că a fost capabil să umple o navă întreagă cu toată această bogăție. Acesta s-a întors ulterior în satul natal andaluz, cu o avere mult mai mare decât a oricărui alt marinar din acea zonă de până atunci. Juan și-a trăit restul vieții în confort, donând o mare parte din averea sa mănăstirii franciscane din sat. Singura lui cerere a fost să fie înmormântat pe terenul mănăstirii.
Evident, toate aceste povestiri nu sunt incluse în cărțile de istorie, istoricii englezi nefiind foarte familiarizați cu acest capitol fascinant, dar controversat, din viața celor doi regi Henric. În orice caz, fie că sunt legende sau întâmplări adevărate, realitatea e aceea că jocurile de noroc au făcut parte din viața oamenilor acelor vremuri, monarhi și simpli cetățeni.
Sursa foto: Pixabay.com
