Primăria Sectorului 5 a achiziționat prin fonduri europene nerambursabile instrumente de sprijin pentru profesorii și elevii din sector.
Primăria Sectorului 5 a achiziționat prin proiectul „Dezvoltăm profesori – Dezvoltăm viitorul”, finanțat din fonduri europene nerambursabile, mai multe teste destinate realizării de stagii de practică pentru cadrele didactice, în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate, orientate pe nevoile elevilor și a profesorilor. Aceștia pun în practică noțiuni și concepte învățate pe parcursul cursurilor.
Astfel, profesorii și elevii din 5 unități de învățământ ce fac parte din proiect, beneficiează de următoarele echipamente:
manuale de evaluare multidimensională a anxietății, a strategiilor de învățare și a motivației școlare;
În cadrul proiectului s-au realizat 4 programe de formare pentru cadrele didactice, menite să-i ajute în desfășurarea activităților cu copiii:
Obiectivul general al proiectului a fost acela de a îmbunătății calitatea și accesul echitabil la educație, prin dezvoltarea competențelor a 90 de cadre didactice, personal de sprijin și 5 manageri școlari care își desfășoară activitatea în 5 unități de învățământ din Sectorul 5 al Municipiului București.
Îndeplinirea acestui obiectiv a fost asigurată prin participarea personalului didactic la programe/acțiuni educaționale destinate în special copiilor cu grad crescut de risc educațional, în scopul reducerii și prevenirii părăsirii timpurii a școlii.
După suspendarea proiectului în contextul pandemiei COVID19, echipa de proiect a hotărât să găsească o soluție pentru derularea activităților asumate prin Cererea de Finanțare, motiv pentru care a decis achiziționarea pachetelor cu instrumentele de sprijinmai sus menționate. Acestea au ajuns la următoarele unități de învățământ:
„Sunt bucuros că putem avea această posibilitatede a dota mai multe școli din Sectorul 5, pentru ca procesul educațional să se desfășoare în cele mai bune condiții. Educația este o prioritate pentru instituția pe care o conduc și pun întotdeauna pe primul loc copiii. Am profitat de acest proiect finanțat din fonduri europene pentru a investi în instituțiile de învățământ. Vom încerca să dotăm toate școlile la cele mai înalte standarde. Doar așa vor putea elevii scrie viitorul, oferindu-le sprijin și servicii de calitate.”, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.