Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București a primit cadou de la o fundație o mașinuță electrică, care va fi folosită pentru transportul pacienților între pavilioanele spitalului.
„Începând de azi (luni, 5 iulie-n.r.) pacienții din Institutul Marius Nasta sunt beneficiarii direcți ai unui mijloc de transport ecologic, 100% electric, care permite transportul pacienților greu deplasabili, dar și a celor imobilizați pe targă, pentru investigații necesare pe parcursul internării, știut fiind că Marius Nasta are o structură pavilionară care presupune transportul pacienților între pavilioane.
Noul mijloc de transport între pavilioane este achiziționat prin sponsorizarea oferită de Fundația Prețuiește Viața”, a anunțat, pe Facebook, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Beatrice Mahler.