Pacienții români încep să fie tot mai interesați de turismul medical

Pacienţii români au început din nou să călătorească în interes medical. Peste 500 de pacienţi români au apelat la serviciile medicale ale spitalului WPK din Viena în primele şase luni din 2021, în creştere cu 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Pandemia de coronavirus a dus la creşterea atenţiei pe care oamenii o acordă sănătăţii şi tratării problemelor medicale existente. Spitalul Wiener Privatklinik, certificat drept unul dintre cele mai bune spitale din lume în 2021, conform publicaţiei americane Newsweek, şi unul dintre cele mai mari spitale private din Viena, a primit un total de 524 de pacienţi români în primele şase luni ale anului 2021. Numărul acestora a fost în creştere cu 60% faţă de aceeaşi perioadă din 2020”, se menţionează în comunicat.

Printre cele mai solicitate servicii medicale în cadrul spitalului Wiener Privatklinik în primele şase luni ale acestui an au fost cele de diagnostic şi tratament oncologic, intervenţiile de chirurgie cardiovasculară, chirurgia toracală, chirurgia sarcoamelor şi intervenţiile de chirurgie ortopedică, precum şi cel de second opionion.

„Deşi pandemia de coronavirus a afectat în principal sistemul medical şi mulţi pacienţi au fost nevoiţi în 2020 să amâne tratamentele medicale necesare, anul 2021 a venit cu o îmbunătăţire pe această zonă. Ne bucurăm să vedem că oamenii pun sănătatea pe primul loc şi acordă prioritate rezolvării problemelor medicale. Spitalul Wiener Privatklinik a fost şi este în continuare aproape de pacienţii români, indiferent dacă au ales să se deplaseze la Viena sau au optat pentru consultaţii medicale online. În plus, spitalul are în continuare implementate toate măsurile necesare pentru ca pacienţii să aibă acces în siguranţă la serviciile noastre performante de diagnostic şi tratament”, a declarat Ema Hafner, Directorul Departamentului de Marketing şi Pacienţi Internaţionali al Wiener Privatklinik.

Pe lângă deplasarea la spitalul WPK din Viena pentru diferite intervenţii, peste 120 de pacienţi români au solicitat consultaţii medicale online acordate de experţi austrieci în peste 30 de specialităţi medicale, care se realizează prin intermediul platformei WPK Online Healthcare Center, pe care spitalul a lansat-o în 2020. Cele mai solicitate servicii medicale au fost cele de: oncologie, second opinion radiologie, medicină internă, cardiologie, reumatologie, ortopedie, endocrinologie, dermatologie, gastroenterologie, psihiatrie şi ORL.

Potrivit sursei citate, pacienţii români au asiguraţi 4 manageri de caz vorbitori de limba română, astfel încât întregul proces să fie unul facil. Aceştia oferă consiliere personalizată fiecărui pacient în parte şi îl ajută cu toate etapele până la intrarea în întâlnirea fizică sau online cu specialistul.

Anual, Wiener Privatklinik primeşte aproximativ 4.000 de pacienţi internaţionali. Dintre aceştia, circa 40% sunt pacienţi români, fiind urmaţi de cei ruşi şi ucrainieni. În centrele de competenţă ale spitalului, pacienţii au acces la servicii medicale de înaltă performanţă, prin îmbinarea soluţiilor de diagnostic şi tratament de ultimă generaţie, cu expertiza unei echipe interdisciplinare de elită şi condiţiile de spitalizare de 5 stele.

Mai mult de jumătate dintre pacienţii se adresează WPK Central European Academy Cancer Center, cel mai mare centru privat de diagnostic şi tratament ultra-specializat al cancerului din Europa Centrală şi de Est. Centrul oferă tratamente de ultimă oră, supraspecializate în 8 clase de afecţiuni oncologice, alături de un pachet complet de servicii care include diagnosticare, tumor board (consultare interdisciplinară pe diagnostic şi schema de tratament), pregătire, terapie şi monitorizarea pacientului.

Wiener Privatklinik (WPK), înfiinţat în 1871, cu sediul la Viena, este unul dintre cele mai mari spitale private din Austria şi certificat ca unul dintre cele mai bune din lume în 2021. Spitalul acoperă o gamă de peste 30 de specialităţi medicale, cu 14 centre de competenţă, 145 de paturi, un departament de chirurgie cu 4 săli de operaţie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati