Pădurea Cernica, parc natural „Zero Waste”. Proiect cu muzeu și mobilier din materiale reciclate

Consiliul Județean Ilfov anunță dezvoltarea unui proiect de parc natural „Zero Waste” în zona Pădurea Cernica, care va include și un Muzeu Natural realizat pe principii de reutilizare și reciclare a materialelor.

Potrivit administratorului public al județului, Olivia-Ana Ciobanu Oprescu, toate elementele de amenajare din cadrul proiectului vor fi realizate din materiale reciclate. Mobilierul urban, aleile, dar și pistele pentru alergare sau ciclism vor fi construite din resurse refolosite, în spiritul conceptului „zero waste”.

”Muzeul Natural Zero Waste va avea o particularitate – toate obiectele de mobilier vor fi realizate din materiale reciclate. La fel și aleile, pistele de alergare sau pentru bicicliști. Pe lângă faptul că vom folosi inteligent deșeurile, proiectul are și o componentă educativă.”, a explicat sursa citată.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu și își propune să combine protecția mediului cu educația ecologică și activitățile recreative în natură.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati