Pagubele provocate de greva de la metrou se ridică la 2.826.642 lei

Metrorex anunță că a terminat cuantificarea preliminară a pierderilor înregistrate în urma blocării ilegale a circulației metroului din ziua de 26 martie. De asemenea, compania a precizat că se va îndrepta împotriva celor responsabili de aceste pagube folosind toate mijloacele legale la dispoziție.

Reamintim că angajații Metrorex au intrat în grevă spontană în dimineața zilei de vineri, 26 martie. Circulația trenurilor de metrou din Capitală a fost suspendată în cursul zilei.

Protestul spontan al unor reprezentanți ai sindicatului USLM în stația Piața Unirii a blocat calea de rulare, împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.

Metrorex a evaluat pagubele provocate de greva de la metrou

„Acțiunea ilegală de ocupare a metroului bucureștean a produs pagube de 2.826.642 lei. După media ultimelor trei zile de vineri, pierderile din vânzări sunt estimate la 450.028 lei. Pentru angajații care au venit la lucru normal, dar nu au putut munci.

Metrorex a plătit venituri brute de 339.761 de lei. Și acestea sunt pagube provocate companiei”, se arată în comunicatul companiei.

Și pentru că metroul nu a circulat, compensația pentru serviciu public prestat nu va fi încasată.

Valoarea aferentă unui număr mediu de 25.000 km se ridică la 2.036.853 lei.

Metrorex se va îndrepta împotriva celor responsabili de aceste pagube folosind toate mijloacele legale la dispoziție.

Florin Cîțu: „Participanții la greva de la metrou, salariu redus pentru recuperarea prejudiciului”

Premierul Florin Cîțu a anunțat, duminică, faptul că prejudiciul creat în urma grevei de vineri de la metrou va fi acoperit de participanții la protest, astfel că participanților li se va reduce salariul cu o zi.

Conducerea Metrorex va stabili cine a participat și va dispune reducerea salariilor, a precizat prim-ministrul, în mesajul postat duminică pe o pagină de socializare.

„Nimeni nu este mai presus de lege!

Florin Cîţu: Metrorex, parte civilă în eventualele procese de recuperare a daunelor

Și ca să mă asigur, acestea sunt măsurile pe care le impun, ca urmare a acțiunii ilegale de la metrou, condusă de fostul deputat PSD, Ion Rădoi:

– recuperarea prejudiciului la nivelul societății comerciale și imputarea sumei stabilite ca prejudiciu celor care se fac vinovați;
– constituirea Metrorex ca parte civilă în eventualele procese de recuperare a daunelor;
– Metrorex va stabili clar cine a participat la acțiunea ilegală și va reduce salariul acestora cu o zi;
– instituțiile statului trebuie să-i ajute pe cetățenii și societățile comerciale să recupereze pierderile cauzate de acțiunea ilegală;
– sesizări penale care au fost deja făcute.

Cîţu: În mandatul meu, nu voi permite să fim șantajați de un grup de oameni organizați în stil mafiot

În mandatul meu, nu voi permite să fim șantajați de un grup de oameni organizați în stil mafiot.

Așa cum e firesc, orice negociere se va face cu respectarea strictă a legii.

REFORMA companiilor de stat continuă!”, a anunțat premierul Florin Cîţu, duminică, pe pagina de Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati