Panică într-un autobuz din București. Un bărbat a amenințat pasagerii cu un briceag – VIDEO

Pasagerii care se aflau, duminică seara, în autobuzul 104 din București, au fost în pericol, după ce un bărbat băut a scos un briceag și a început să-i amenințe. Incidentul a avut loc în zona Vatra Luminoasă.

Jandarmeria Română a anunțat că un echipaj care se afla în zona Vatra Luminoasă din Capitală a observat în autobuzul 104 mai mulți călători alarmați și panicați.

„Panica fusese creată de un pasager care a scos din buzunarul hainei un briceag cu care a început să amenințe călătorii. Bărbatul, care consumase băuturi alcoolice, a fost coborât din autobuz de către jandarmi, cărora le-a predat briceagul”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook.

Jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele necesare pentru începerea urmăririi penale și l-au dus pe bărbat la secția de Poliție, pentru continuarea cercetărilor, mai spune sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati