Panică la metrou, din cauza apariției unui fum dens în vagoane / Reacția Metrotex

Călătorii care circulă vineri dimineaţa cu metroul în direcţia Anghel Saligny, din Capitală, au apăsat butonul de panică şi au deschis geamurile, din cauza fumului dens din vagoane, scrie Digi24.

Călătorii au deschis toate geamurile şi au apăsat butonul de panică.

În zonă se fac verificări pentru a se stabili ce a provocat incidentul de la metrou.

Reacția Metrorex

Metrorex informează că astăzi, 06.12.2019, la ora 08:39, într-un tren ce mergea în direcția Preciziei, pe Magistrala 1 de metrou, un călător a apăsat butonul de alarmă pentru a anunță o degajare de fum în salonul trenului. Echipele Metrorex au verificat starea tehnică a trenului și astfel nu s-a confirmat sesizarea de degajare de fum, fiind vorba despre o degajare de praf, introdusă în salonul trenului prin sistemul de ventilație, la stația Eroilor, întrucât în zona respectivă se desfășoară lucrări.

Personalul Metrorex a acționat în scopul prevenirii oricăror eventuale pericole conform procedurilor în vigoare. Precizăm că circulația trenurilor de metrou nu a suferit modificări și siguranță călătorilor nu a fost pusă în pericol în niciun moment

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati