Parada militară de 1 Decembrie nu încurcă cu nimic desfăşurarea alegerilor, „nu are nimic electoral în ea”, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, transmite Agerpres.
Cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale sunt programate pe 24 noiembrie, respectiv 8 decembrie, iar alegerile parlamentare, pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională.
„Competenţa de a stabili data alegerilor aparţine exclusiv Guvernului. Din punct de vedere al Autorităţii Electorale Permanente şi al organizării din punct de vedere tehnic al alegerilor, nu este niciun fel de problemă ca votul să se desfăşoare pe 1 decembrie”, a spus Greblă.
În acelaşi timp, a arătat că decizia de a nu fi organizată parada nu este decizia lui, dar acest eveniment „nu încurcă cu nimic desfăşurarea alegerilor, pentru că parada în sine nu are nimic electoral în ea”.
El a afirmat că în momentul stabilirii datelor pentru alegeri nu au existat poziţii puternice împotriva acestui calendar.
„Să avem în vedere că acest an a fost un an excepţional în care am avut toate tipurile de alegeri în mai puţin de şase luni, din iunie până în decembrie. E greu să găseşti date potrivite, când ai patru rânduri de alegeri de organizat”, a completat Toni Greblă.
Mai mult, a spus că data de 1 Decembrie „poate fi uşor consacrată şi pentru o oră, o jumătate de oră, să te duci la secţia de vot”.
„Te mai întâlneşti cu prietenii, cu vecinii, cu colegii de şcoală şi aşa mai departe. Votul la secţie încă are un rol de socializare. Mai pleci, mai vorbeşti, mai schimbi şi o opinie politică, ceea ce, până la urmă, înseamnă tot socializare. Asta v-o spun având în vedere experienţa mea”, a arătat preşedintele AEP.