Parcarea subterană de pe bd. Decebal a trecut testele ISU și s-ar putea deschide săptămâna viitoare

Parcarea subterană de 717 de locuri, construită de Primăria Sectorului 3 sub bd. Decebal, a trecut testele ISU pentru siguranța la incendiu și s-a făcut recepția. Urmeză eliberarea autorizației de securitate la incendiu, practic o formalitate după efectuarea acestor teste, a declarat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al ISU- București Ilfov, Daniel Vasile. Contactat de HotNews.ro, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat că ar putea fi deschisă săptămâna viitoare.

”În cursul zilei de ieri, 18.11.2021, s-au efectuat, în prezența reprezentanților constructorului, Algorithm Residential S3 S.R.L, ai beneficiarului, Primăria Sectorului 3 și cei ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgentă, toate testele privind Scenariul de Securitate la Incendiu al obiectivului „Parcare Decebal”. Rezultatele testelor au fost favorabile. Ne dorim ca în perioada imediat următoare să se finalizeze recepția lucrărilor, iar locuitorii Sectorului 3 să beneficieze de cele 717 locuri de parcare moderne”, a postat firma Algorithm Residential S3 (constructorul), pe pagina de Facebook.

Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU, a declarat pentru HotNews.ro că după efectuarea acestor teste la recepția lucrării, obținerea autorizației de securitate la incendiu este doar o formalitate.

În urma verificărilor făcute în teren s-a constatat că sunt îndeplinite normele de apărare împotriva incendiilor, sens în care reprezentantul ISU București-Ilfov care a făcut parte din comisia de recepție a avizat favorabil acest proiect. În continuare trebuie eliberată autorizația de securitate la incendiu, ceea ce este o formalitate după trecerea testelor”, a declarat Daniel Vasile.

Cătălin Nițu, președintele Consiliului de Administrație al companiei Algorithm Residențial S3, a declarat pentru HotNews.ro că parcarea poate fi deschisă fără probleme săptâmâna viitoare, dacă beneficiarul, Primăria Sectorului 3 dorește.

”Am trecut testele pentru siguranță la foc, am recepționat parcarea, acum putem să o deschidem. Probabil că săptămâna viitoare, dacă beneficiarul dorește acest lucru. Reprezentantul ISU a spus că nu are nicio observație. Înainte au fost niște probleme tehnice. Problema a fost generată de partea de back-up pe energie electrică și ca să trecem toate testele, ISU a solicitat să plece toate pompele de desfumare în același timp, iar cablul de alimentare de la generator nu era dimensionat corect. L-am înlocuit și acum nu mai sunt probleme”, a explicat Cătălin Nițu pentru HotNews.ro.

Primăria Sectorului 3 a început în 2019 lucrările de amenajare a parcării subterane, în paralel cu amenajarea trotuarelor de pe bulevard. Acestea s-au finalizat anul trecut și au costat, cu totul, peste 100 milioane lei.

sursa: hotnews.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati