Parcarea subterană de pe bulevardul Decebal, având o capacitate de peste 700 de locuri, a fost inaugurată, miercuri. Valoarea investiţiei se ridică la 90 de milioane de lei. Parcarea poate fi folosită şi cu alte destinaţii, ca piață volantă sau pentru evenimente, a explicat Robert Negoiță, edilul de sector.
Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, a declarat că pentru parcare s-a alocat aproximativ jumătate din această sumă, iar restul banilor au fost cheltuiţi pentru refacerea bulevardului Decebal, lucrări la partea pietonală şi spaţii verzi.
”Nu mai există în România parcare sub bulevard”
„Astăzi deschidem parcarea de la Decebal, o lucrare la care muncim de mai bine de 2 ani, a durat foarte mult să luăm avizul de la ISU, mai ales recepţie şi toate cele (…), nu va plăti nimeni în perioada următoare. (…) Nimeni nu poate lăsa maşina în această parcare mai mult de trei zile fără aprobarea noastră. I-o scoatem pe cheltuiala proprie, am făcut deja regulament, care e afişat. Este o parcare absolut necesară pentru această zonă şi este unicat în România. Nu mai există în România parcare sub bulevard”, a declarat Robert Negoiţă.
Primarul a precizat că până în primele luni din 2022 nu se va percepe un tarif. Ulterior, tariful va fi de 5 lei pe oră, 30-40 de lei pe zi şi 1.400 de lei pentru un abonament pe un an, a completat edilul.
Parcarea poate fi folosită şi cu alte destinaţii, ca piață volantă sau pentru evenimente, a explicat Negoiță.
”Mai mult decât atât, ea poate fi folosită şi cu alte destinaţii decât parcare, de exemplu o parte din ea poate fi folosită în weekend ca piaţă volantă, poate fi folosită şi pentru evenimente sau alte chestiuni, mai ales in perioada de iarnă, când afară nu e chiar plăcut”, a declarat Robert Negoiţă.