Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a deschis un dosar de moarte suspectă în cazul decesului fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu

Procurorii din Ilfov au deschis un dosar de moarte suspectă în cazul decesului Rodicăi Stănoiu, fost ministru al Justiției. Procurorii ar fi cerut mai multe documente medicale de la spitalele unde a fost internată Rodica Stănoiu, potrivit surselor G4Media.

Oamenii legii s-au autosesizat după ce au apărut o serie de controverse în jurul morții acesteia. Iubitul cu 50 de ani mai tânăr ar fi externat-o din spital, iar fosta ministră avea urme vizibile de lovituri la cap și în zona ochilor, scrie Adevărul.

Rodica Stănoiu, fosta ministră a Justiției în Guvernul Adrian Năstase și senator timp de trei mandate, a murit pe 3 decembrie, la vârsta de 86 de ani. Până în prezent, autoritățile nu au comunicat cauza oficială a decesului.

Conform unor surse neoficiale, Rodica Stănoiu ar fi fost internată la un spital din București cu câteva zile înainte de deces și ar fi prezentat urme vizibile de lovituri la cap și în zona ochilor.

Sursele mai menționează că fosta ministră ar fi fost externată pe semnătură de partenerul său de viață, cu 50 de ani mai tânăr, potrivit Antena3.

Apropiate surse indică faptul că, în ultimele luni, Rodica Stănoiu se izolase de prieteni și nu mai răspundea la telefon. Se mai spune că dispozitivul său mobil ar fi fost controlat de partenerul său. Aceste detalii rămân neconfirmate oficial.

Mulți dintre apropiați îl acuză pe partenerul acesteia că ar fi vrut să pună mâna pe averea ei.

Fostul ministru al Justiției nu a avut copii, însă ar avea doi nepoți.

Rodica Stănoiu a fost ministru al Justiției între 2000 și 2004 și senator timp de trei mandate. A avut o carieră academică și profesională remarcabilă, inclusiv stagii internaționale de cercetare și predare în domeniul juridic.

A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București, a urmat studii postuniversitare la Montreal și Strasbourg și a obținut titlul de doctor în drept în 1975. A predat la mai multe universități din România și a fost senator între 1996 și 2008.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati