Parchetul European investighează în România o fraudă cu fonduri europene legată de un proiect IT de 1 milion de euro

Parchetul European, biroul din București, a anunțat că investighează în România o fraudă cu fonduri UE legată de un proiect IT de 1 milion de euro. Potrivit sursei citate, joi, 9 martie, trei suspecți au fost prinși în flagrant când au primit aproximativ 70.000 de euro (350 000 RON) cash ca parte a profitului presupusei lor fraude.

La aceeași dată, au fost efectuate 10 percheziții domiciliare în cinci județe din România, pentru a aduna mai multe dovezi despre cei trei suspecți și despre societățile respective.

Procurorii europeni arată că suspecții au obținut în mod fraudulos un contract pentru un proiect de 1 milion de euro privind achiziționarea de echipamente IT și software, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 al UE, care a fost finanțat parțial din fondurile structurale și de investiții europene.

Beneficiarul proiectului este acuzat că ar fi folosit documente false – emise de firme controlate de reprezentanții săi – pentru a obține finanțarea și implementarea proiectului pe baza unor costuri umflate ale echipamentelor, dobândind astfel sume de bani care asigurau atât cofinanțarea proiectului, cât și profituri personale.

Vineri, 10 martie, cei doi inculpați principali au fost reținuți pentru 24 de ore, iar judecătorul de la Tribunalul București a dispus plasarea lor sub control judiciar pentru 30 de zile. Procurorii EPPO au contestat această decizie la Curtea de Apel București, cu o cerere de arestare preventivă a inculpaților.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati